Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

La mulţi ani, Dragi Profesori!

|versiune pentru tipar||
PL / 5 octombrie 2013
Partidul Liberal

Astăzi, 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Profesorului în Republica Moldova şi Ziua Mondială a Educaţiei. Cu această ocazie, Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, transmite următorul mesaj de felicitare:

Mult stimaţi Profesori,

În numele Partidului Liberal şi al meu personal, primiţi în dar cele mai frumoase urări de sănătate, însoţite de un buchet mare şi complet din florile anotimpului. Să aveţi puterea şi înţelepciunea de a ghida eficient tinerii în lumea cunoştinţelor pentru că succesul lor este succesul nostru, şi ei reprezintă viitorul european al nostru, ei sunt luptătorii care ne vor aduce Libertatea şi Dreptatea mult râvnită!

Munca realizată de profesori trebuie apreciată în fiecare zi, nu doar o dată în an, deoarece în spatele fiecărui om, fie el bogat sau sărac, celebru sau modest se află un dascăl care a contribuit, în mare parte, la temelia personalităţii lui. El e cel care a crescut plugari, zidari, medici, economişti, jurişti etc, fapt pentru care Vă mulţumesc!

Meritaţi din plin toate omagiile şi gesturile de apreciere şi Vă doresc să aveţi cât mai mulţi discipoli însetaţi de carte, din care să creşteţi adevăraţi patrioţi şi apărători ai valorilor naţionale!

Multă răbdare, multă perseverenţă, multe realizări şi mulţi ani fericiţi să aveţi! Fie ca norocul, dragostea, armonia şi succesul să Vă însoţească pretudinteni.

La mulţi ani!

Cu deosebită consideraţiune,

Mihai Ghimpu,
Preşedintele Partidului Liberal, Deputat în Parlament

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

A început competiţia liberală pentru “Cupa Preşedintelui” Au fost desemnaţi câştigătorii Cupei Preşedintelui în Turneul Liberal de minifotbal şi volei feminin