Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Cu prilejul Hramului oraşului Chişinău, Deputatul Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, aduce cele mai calde urări de sănătate şi bucurie tuturor locuitorilor capitalei şi oaspeţilor oraşului şi transmite următorul mesaj de felicitare:
“Stimaţi chişinăuieni şi oaspeţi ai capitalei,
An de an, în ziua de 14 octombrie, este sărbătorit Hramul oraşului Chişinău — zi frumoasă în care Chişinăul îmbracă haine de sărbătoare şi pe toate străzile capitalei se văd numai zâmbete şi se aud urări de de bine dedicate oraşului nostru iubit. Avem un oraş pitoresc, cu oameni frumoşi, harnici şi buni la suflet.
Vă felicit cordial cu prilejul acestor evenimente remarcabile şi Vă urez din suflet ca ele să aducă în inimile Dumneavoastră cât mai multă bucurie, iar în oraş — pace, bună înţelegere, libertate, dreptate şi bunăstare.
Fie ca această zi de sărbătoare să aducă lumină în casele fiecărui chişinăuian, făcându-i mai buni la suflet, mai toleranţi, mai responsabili fată de ziua de azi şi cea de mâîne a comunităţii.
Mă mândresc enorm cu faptul că, pe an ce trece, capitala Republicii Moldova devine un oraş mai frumos, mai verde, mai modern şi mai aproape de capitalele ţărilor europene, iată de ce sunt încrezut că Chişinăul merge pe o cale corectă şi nimic nu mai poate opri oraşul din cursul său firesc, îndreptat spre atingerea unui nivel de viaţă mai bun, care să corespundă standardelor europene.
Nu în ultimul rând, cu ocazia Hramului oraşului Chişinău, îmi exprim recunoştinţa pentru solidaritatea şi susţinerea care i-aţi acordat-o Primarului General al mun. Chişinău, D-lui Dorin Chirtoacă. Vă îndemn să luptaţi în continuare pentru adevăr, pentru un viitor liber şi european.
La mulţi ani, Chişinău! La mulţi ani, locuitori şi oaspeţi ai Chişinăului!”
Cu deosebită consideraţiune,
Mihai Ghimpu, Deputat în Parlament,
Preşedintele Partidului Liberal
Sursa: www.pl.md