Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Valeriu Munteanu: Alocuţiune la moţiunea de cenzură

|versiune pentru tipar||
PL / 17 octombrie 2013
Partidul Liberal

Domnule preşedinte al Parlamentului, Igor Corman,
Stimaţi deputaţi,
Domnule prim ministru, Iurie Leancă,
Domnilor membri ai Guvernului,

Inegalabilul istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român, Nicolae Iorga, spunea că: “Şarpele e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte…”

Iată că şarpele, sau mai exact cutra ocupantă, cu uşancă de iepure şi cu burduhanul plin de votcă rusească, abil fiind, s-a ascuns chiar în această sală, iar chipul său cameleonic şi zâmbetul zeflemitor îl ajută să se piardă cu lejeritate, printre oamenii şi (ne) oamenii politici, apăruţi pe acest mult prea chinuit pământ, prin buna lucrare a lui Dumnezeu şi năruiţi moral, prin ispitele ademenitoare, dar spurcate ale lui Lucifer, căpetenia îngerilor căzuţi, simbol al îndoielii, al negaţiei şi al revoltei.

“Moscova nu crede în lacrimi”, spune titlul unui arhicunoscut film sovietic, cu adevărat pe ruşi îi doare-n … cot de nevoile şi necazurile românilor din această aşchie de Ţară, iar toată lucrarea lor diavolească este îndreptată, în exclusivitate pentru împiedicarea Republicii Moldova, pe drumul, ei către Bruxelles, drum, care trece în această toamnă cumplită, şi pe la Vilnius.

Dar uneltirile predictibile şi evidente ale ruşilor împotriva cursului european al Republicii Moldova, nu justifică în nici un fel şi nici nu autorizează multiplele acţiuni neconstituţionale, nedemocratice, lipsite de transparenţă şi în sfârşit ne europene, ale actualului Guvern, care sper din tot sufletul, că încă nu a ajuns la faza sa crepusculară.

Deja la 30 mai a acestui an, odată acordarea votului de încredere pentru Guvernul Leancă, era mai mult decât evident, pentru fiecare cetăţean al Republicii Moldova, că acest cabinet de miniştri, încropit în fugă, instalat prin uneltiri şi josnice trădări, este unul fără viitor cert, iar menirea lui de bază va fi îndeplinirea, fără crâcnire, a unor sarcini, primite de la comanditari, detaşaţi temporar, dar poate şi pentru totdeauna, la sediile de partid.

Indiscutabil, un cabinet de miniştri alcătuit, în mare măsură, de aceleaşi personaje care au participat, cel puţin tacit, la derapajele antidemocratice ale colegilor-miniştri, din fostul Guvern, demis pentru mână-lungă şi gură-spartă, nu poate reprezenta o finalitate dorită de concetăţenii noştri.

Lipsindu-se, la comanda Moscovei, de reprezentanţii Partidului Liberal, înlocuiţi cu figuranţi pasivi ai poveştii Fraţilor Grimm “Alba ca zăpada şi cei şapte pitici” prezenţi în această sală, guvernanţii ultimelor zile şi-au permis să exagereze în derapaje anticonstituţionale şi antidemocratice, având un singur scop, deja vădit — căpătuiala din bani publici.

Stimaţi colegi,

Trebuie să recunoaştem că, înafara unor proiecte fanteziste, nerealizate până acum, actualul Guvern, condus de prim-ministrul Leancă, va rămâne în conştiinţa publică drept principalul artizan al cedărilor economice majore — concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău unei companii din îndepărtata Siberie, precum şi renunţarea (benevolă!) la pachetul majoritar al unicei instituţii financiare controlate de stat — Banca de Economii, care, în stilul intrigant consacrat al foştilor colegi, a trecut în gestiunea unei firme obscure, cu proprietari dubioşi, la fel din Rusia.

Cu siguranţă că cel puţin aceste două episoade, pe lângă multe altele, necunoscute publicului, ar fi destule pentru a susţine necondiţionat orice moţiune de cenzură contra cabinetului de miniştri, notoriu pentru lipsa de integritate şi de valori naţionale ale membrilor săi, însă, noi, unicii reprezentaţi ai Partidului Liberal în Parlament, avem certitudinea că o eventuală susţinere a demersului Moscovei, prin reprezentanţii săi comuniştii, ar pulveriza definitiv orice şansă de europenizare a Republicii Moldova.

Să nu creadă cineva că în noiembrie, în Lituania, ne vor aştepta câinii cu colacii, în coadă, iar europenii sunt orbi şi nu văd că acest Guvern, are două inimi diferite, una care pompează sânge, adică fonduri de la Bruxelles şi alta numai bună pentru donaţii benevole de proprietăţi, pentru afacerile FSB — lui rusesc.

O inimă, care vorbeşte mieros despre valorile europene şi alta, care promovează o lege, care va interzice transmisiunile on-line a şedinţelor Guvernului şi o altă lege, care prevede cenzurarea dură a internetului, precum se întâmplă doar în China comunistă.

În aceste condiţii orice rezultat parţial sau condiţionat la Vilnius, va fi o consecinţă directă a derapajelor anticonstituţionale şi antidemocratice ale acestui Guvern.

“Noi aşteptăm condamnări pentru cazuri de corupţie de la diferite niveluri”, a spus ieri la Chişinău, Stefano Manservisi, directorul general al Directoratului pentru Afaceri Interne din cadrul Comisiei Europene, ori pe timpul domniei lui Vladimir Nicolaevici, corupţia era până la gât, pe timpul cât am fost şi noi liberalii la putere, am reuşit s-o coborâm cel puţin până la genunchi şi urma să ajungă până la glezne, dar acum în câteva luni bune, corupţia s-a ridicat mai sus de brâu şi tare mi-e….frică…. ca tentaculele acestei fapturi insuportabile, să nu ştranguleze într-o zi gâtul firav şi pomădat al Guvernului.

Opriţi-vă domnilor guvernanţi şi nu mai priviţi cu un ochi la făina europeană şi cu altul la slănina rusească.

Povestea cu bouţul blând, care suge de la două vaci, s-a sfârşit pentru Republica Moldova, în acest moment crucial, trebuie să faceţi o alegere tranşantă: ori închinaţi acest pământ ruşilor, ori ne integrăm în Uniunea Europeană!

Tertium non datur!

Sursa: www.pl.md

La mulţi ani, Chişinău! La mulţi ani, locuitori şi oaspeţi ai Chişinăului! Veaceslav Untilă: Complicii guvernării