Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

La Pituşca a fost inaugurat un Monument în memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie

|versiune pentru tipar||
PL / 25 noiembrie 2013
Partidul Liberal

Duminică, 24 octombrie 2013, în localitatea Pituşca, r. Călăraşi, a fost dezvelit Monumentul ridicat în memoria victimelor regimului totalitar comunist de ocupaţie.

La ceremonia de inaugurare au participat: Veaceslav Untilă, Vicepreşedinte PL, Ilie Rău, Preşedintele r. Călăraşi, Petru Cosoi, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Călăraşi, Vicepreşedinte al raionului, Grigore Lupu, Primarul s. Pituşca, Zina Tulbu, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale Călăraşi, foşti represaţi, victime ale regimului comunist şi locuitori ai satului.

D-nul Veceslav Untilă a menţionat la inaugurare că acest monument face parte din proiectul “Un monument pentru fiecare sat”, lansat de Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, încă din perioada când exercita funcţia de Preşedinte Interimar al RM, iar acest proiect va continua, căci noile generaţii trebuie să cunoască adevărul şi soarta tragică pe care a avut-o acest popor.

“Vă felicit, stimaţi locuitori ai s. Pituşca, pentru această realizare. Avem, cu certitudine, nevoie de acest monument, căci acum se încearcă cu disperare să fie sterse chinurile, sângele şi durerea celor care au suferit din cauza regimului comunist. Transmit sincere mulţumiri tuturor celor care au contribuit la ridicarea monumentului şi, în mod special, Preşedintelui Mihai Ghimpu. Datorită Partidului Lideral în mai multe localităţi au fost construite monumente în memoria victimelor regimului comunist. Vă rog, stimaţi locuitori, aveţi mare grijă şi respect faţă de acest simbol al durerii!” a mai precizat D-nul Untilă la inaugurare.

Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Călăraşi, D-nul Petru Cosoi, a accentuat că acest monument a fost aşteptat decenii la rând şi iată că, în sfârşit, a venit ziua când este inaugurat. “Această pomană, venită cu mare întîrziere, doreşte să ajungă la cei care au suferit din cauza foametei organizate, care au fost persecutaţi, dezmoşteniţi şi deportaţi de regimul criminal. Să le păstrăm memoria, să nu-i uităm, căci numai vorbind de suferinţele predecesorilor noştri, vom putea face ca aceste file negre şi triste ale istoriei neamului nostru să nu se mai repete”, a punctat Petru Cosoi.

Foştii deportaţi, victime ale regimului comunist de ocupaţie, au relatat celor prezenţi despre chinurile prin care au trecut în anii în care au fost deportaţi, în anii foametei organizate şi alte suferinţe pe care au fost nevoiţi să le suporte. Totodată, aceştia au mulţumit celor care au contribuit la ridicarea monumentului şi au declarat cu mândrie că de acum încolo vor avea unde să depună o floare pentru cei care, fără nicio vină, au murit în suferinţă şi nedreptate.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Organizaţia Teritorială PL Ialoveni are o nouă conducere Republica Moldova nu are altă cale decât Integrarea Europeană