Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputatul Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal şi Anatol Şalaru, Prim-vicepreşedinte al Partidului, au avut ieri, 28 noiembrie 2013, o întrevedere cu Excelenţa Sa, Sir Graham Watson, Preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE Party). Întrevederea se înscrie în lucrările Congresului ALDE care se desfăşoară în perioada 28–30 noiembrie curent, la Londra.
Discuţiile s-au referit la evoluţiile pe plan politic din Republica Moldova, perspectivele integrării europene a republicii şi funcţionarea corectă a instituţiilor democratice în scopul accelerării procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Tototată, în cadrul întrevederii au fost abordate chestiuni ce ţin de evoluţia relaţiilor moldo-comunitare, rolul parteneriatului Estic, perspectivele europene a ţărilor din Europa de Est, libera circulaţie, precum şi situaţia politică din Republica Moldova în ansamblu.
Excelenţa Sa, Sir Graham Watson, a subliniat din start că este foarte onorat de prezenţa D-lui M.Ghimpu şi a echipei PL la Congresul ALDE 2013, care are un rol important în conjugarea eforturilor liberalilor în vederea susţinerii Republicii Moldova şi a ţărilor din Europa de Est pentru aderarea la UE, dar şi fortificarea rolului liberalilor în dezvoltarea democraţiei şi asigurarea statului de drept.
În cadrul discuţiei, Mihai Ghimpu a menţionat că vectorul european al Republicii Moldova nu trebuie să fie întrerupt, iar integrarea europeană trebuie să rămână prioritatea principală a republicii, aşa cum este prioritatea primordială a Partidului Liberal. “Cu toate că Partidul Liberal a fost scos de la Guvernare, noi continuăm să luptăm pentru cursul European al republicii, ceea ce înseamnă că vom lupta împotriva corupţiei,, furtului banului public, contrabandei etc. Faptul că Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE este déjà un pas foarte important, iar această zi este una istorică pentru cursul European al republicii, dar parafarea este abia un început, noi trebuie să facem reforme adevărate şi să le aducem cetăţenilor bunăstare, asigurând funcţionarea corectă a legilor şi a instituţiilor democratice în stat. Partidul Liberal va depune toate eforturile pentru a se realiza libera circulaţie a cetăţenilor şi mărfurilor şi pentru ca Acordul de Asociere cu UE să fie semnat în 2014”.
Sir Watson şi-a manifestat certitudinea că Partidul Liberal din R.Moldova va menţine cu demnitate drapelul liberal sus şi a accentuat că este ferm determinat să se implice în continuare pentru ca R.Moldova să semneze Acordul de Asociere cu UE în anul 2014. “Am toată încrederea că eforturile DVS şi ale Partidului sunt direcţionate spre calea europeană. Vă doresc mult succes şi vă asigur de susţinerea şi implicarea mea în continuare”, a mai accentuat Preşedintele ALDE.
Mihai Ghimpu a mulţumit Excelenţei Sale pentru pentru susţinerea acordată Republicii Moldova în realizarea reformelor democratice şi apropierea ei de Uniunea Europeană. “Reiterez recunoştinţă pentru suportul oferit republicii de Dumneavoastră personal şi vă doresc Excelenţă, mult succes în toate activităţile pe care le desfăşuraţi. Mereu am găsit în persoana DVS un partner, dar şi un prieten de încredere şi de cauză comună”, a punctat Preşedintele PL.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md