Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Conducerea PL la Congresul ALDE 2013

|versiune pentru tipar||
PL / 1 decembrie 2013
Partidul Liberal

Deputatul Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, Anatol Şalaru, Prim-vicepreşedinte PL şi Corina Fusu, Deputat, Vicepreşedinte PL, au participat la Congresul ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), lucrările căruia s-au desfăşurat în perioada 28–30 noiembrie 2013, la Londra, Marea Britanie.

În cadrul Congresului au avut loc mai multe întâlniri bilaterale între delegaţii, training-uri tematice, dezbateri de actualitate şi discuţii politice.

Pe agenda Congresului a figurat alegerea Preşedintelui ALDE, alegerea vicepreşedinţilor şi a membrilor biroului. Totodată, a fost reconfirmat statutul de membru ALDE pentru: ANC Party, Armenia; Darbo Party, Lituania ; RPR-Parnas, Russia şi acceptaţi în calitate de membri-observatori: Drassi, Grecia; Bright Future, Islanda; Partidul Libertăţii şi Progresului (Party of Freedom and Progress), Belarus.

Cu majoritatea de voturi, în ultima zi a Congresului, Preşedinte ALDE a fost reales Sir Graham Watson. Vicepreşedinţi au devenit Marc Guerrero (Spania), Lousewies van der Laan (Olanda), Alexander Graf Lambsdorff (Germania), Karin Riis-Jorgensen (Danemarca) şi Olle Schmidt (Suedia).

Tot ieri, 30 noiembrie, a fost ales şi Biroul Reţelei de Femei ALDE şi Vicepreşedintele acesteia. La propunerea Preşedintei Flo Clucas, Corina Fusu a fost aleasă membră a Biroului, responsabilă de organizaţiile de femei a ţărilor nemembre UE. “ RM nu este încă stat UE, dar noi credem cu putere că UE este unica opţiune pentru un prezent şi viitor decent pentru cetăţenii noştri. Voi fi bucuroasă să contribui la sporirea vizibilităţii femeilor în întreaga Europă, în posturile unde se iau decizii”, a menţionat Corina Fusu.

Delegaţii Congresului ALDE 2013 au aprobat proiectul bugetului pentru 2014, activităţile politice şi de informare pentru următorul an şi au decis ca următorul Congres ALDE să fie organizat în toamna anului 2014, iar următorul Consiliu ALDE — în primavara anului 2014.

Alte subiecte care au fost discutate la Congres ţin de alegerile europene 2014 şi procesul de selectare a candidatului din partea liberalilor. Totodată, au avut loc discuţii şi dezbateri cu privire la viziunea Uniunii Europene asupra recentelor acţiuni politice din Europa, progresul şi competivitatea în ţările de pe continentul European; comerţul transatlantic, libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor, cât şi despre parteneriatale investiţionale.

Delegaţii Congresului au votat rezoluţiile Congresului, care se axează pe prevenirea şi combaterea economiei tenebre, sporirea investiţiilor pe termen lung pentru IMM-uri, tranziţia spre o industrie ecologică — cheia pentru creşterea economică viitoare a Europei, protecţia mediului ambiant, transportul durabil, piaţa UE, securitatea în UE, căile legale şi în condiţii de siguranţă către UE pentru solicitanţii de azil, etc.

În cadrul Congresului au fost propuse spre dezbatere şi adoptare 3 rezoluţii de urgenţă: cu referire la UE-Ucraina, Acordul de Asociere; dronele armate — vehicule aeriene armate fără pilot şi verificarea independentă a rezultatelor alegerilor din Cambogia .

Manifestul ALDE pentru alegerile din 2014 în Parlamentul Uniunii Europene a stârnit cele mai multe dezbateri ca, în final, să fie votat de toate partidele naţionale, cu abţinerea de la vot a Partidului Liberal din Germania.

Discutii aprinse au fost şi în cadrul dezbaterilor referitoare la Rezoluţia “UE-Ucraina. Acordul de Asociere”, care, în urma dezbaterilor, a fost votată unanim. Corina Fusu, Vicepreşedinte PL, în discursul său a menţionat: “ Ucraina este vecină bună cu RM. PL crede că poporul Ucrainei este în drept să-şi aleagă parcursul de dezvoltare. Mii de cetăţeni au protestat la Kiev împotriva deciziei unilaterale a Parlamentului de a suspenda semnarea Acordului de Asociere cu UE, deoarece majoritatea ucrainenilor doresc să trăiască într-o ţară modernă, democratică, unde legile funcţionează pentru toţi egal, într-o ţară europeană. Guvernanţii nu au dreptul să facă abstracţie de la opţiunile celor care i-au ales. RM a parafat Acordul de Asociere pe 29 noiembrie, la Summet-ul de la Vilnius. Sunt sigură că Ucraina va reuşi să semneze Acordul de Asociere cu UE odată cu RM, într-un viitor apropiat. Vreau să multumesc partidului ALDE şi Preşedintelui Graham Watson pentru Rezoluţia «Aderarea RM la UE — şansa unică pentru democratizarea şi modernizarea societăţii», votată unanim în luna mai 2013, Croaţia”.

Europenii liberali au accentuat necesitatea de concentrare pe dezvoltarea şi progresul european, abordând, în repetate rânduri, subiectul somajului, sporirea competitivităţii şi asigurarea stabilităţii monetare.

Excelenţa Sa, Sir Graham Watson, Preşedintele ALDE, a subliniat în cadrul Congresului necesitatea liberalizării forţelor creative în economia de piaţă şi consolidării disciplinei în statele membre. “Ne dorim o Europă puternică, cu Instituţii funcţionabile, capabilă să facă faţă provocarilor de mâine şi să dea dovadă de capacitatea de a realiza procese decizionale eficiente, legitimitate democratică şi solidaritate europeană în lumea globalizată. Lupta pentru cauza liberală este nobilă, iar libertăţile civile sunt prioritare în agenda din ultimii ani a liberalilor, acestea fiind fundamentale pentru o Europă liberală, întrucât liberalismul este cel care face diferenţa în Europa.

Responsabilitate, libertatea individului, respectarea legii şi a drepturilor omului — acestea sunt principalele noastre priorităţi!

Este îmbucurător faptul că, în ultimii 10 ani, numărul cetăţenilor care împărtăşesc valorile liberale este în creştere vertiginoasă. Forţa liberală devine tot mai puternică!

Europa are nevoie de noi abordări liberale pentru soluţionarea problemelor existente, iar aceasta este datoria noastră, căci liberalii sunt motorul schimbării”, a mai precizat Sir Graham Watson.

Menţionăm, Congresul ALDE Party este cel mai mare eveniment anual care găzduieşte liberali din întreaga Europă: peste 650 de membri ai partidelor liberale din jurul continentului; politicieni de top, inclusiv Prim-miniştri, Comisari Europeni, Miniştri, Deputaţi din Parlamente naţionale şi europene, membri ai Comitetului Regiunilor, precum şi multe alte delegaţii.

Congresul a fost deschis de către Viceprim-ministrul Marii Britanii, Nick Clegg. De asemenea, au participat şi alţi înalţi oficiali europeni — Sir Graham Watson, Deputat în Parlamentul European, Preşedintele ALDE Party, Cecilia Malmström, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Lousewies van der Laan, Vicepreşedinte ALDE, Birgitta Ohlsson, Ministrul pentru Afaceru Europene, Suedia, D-na Flo Clucas, Consilier fonduri UE pentru primarul din Liverpool, Preşedinte ALDE- Reţeaua pentru Egalitatea de gen, Silvana Koch-Mehrin, Europarlamentară etc.

ALDE Party obţinut un mare succes în promovarea democraţiei prin integrarea partidelor liberale.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Conducerea PL a avut o întrevedere cu Sir Graham Watson, Preşedintele ALDE Suntem români, deci trăim, simţim, iubim şi gândim româneşte! La mulţi ani, dragi români!