Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 22 ianuarie 2014, Deputaţii PL au înregistrat în Parlament un Proiect de Lege privind adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului.
Proiectul de Lege a beneficiat de expertiza Consiliului Europei, Uniunii Europene de Radioteleviziune, Misiunii OSCE din Republica Moldova şi dezbătut în cadrul mai multor audieri parlamentare publice şi are ca scop asigurarea conformităţii legislaţiei RM în domeniul audiovizualului cu legislaţia UE, fiind în concordanţă cu cel mai bune practici europene şi internaţionale. Proiectul de Lege reflectă exigenţele Directivei 2010/13/CE a Parlamentului Europei şi a Consiliului European din 10 martie 2010 privind serviciile mass-media audiovizuale, Convenţiei europene privind televiziunea transfrontalieră (CETT) la care RM este parte, Recomandarea nr. (2000) 23 a Consiliului Europei.
Deputaţii PL argumentează că necesitatea adoptării acestui Cod derivă din situaţia actuală din spaţiul mediatic al RM care demonstrează mai multe lacune pe care le comportă actualul Cod al Audiovizualului.
“Pornind de la cele menţionate, considerăm oportună adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului pentru:
- Completarea restanţelor privind asigurarea trecerii la televiziunea digitală terestră, care reiese din obligaţiile asumate de Republica Moldova prin ratificarea Acordului regional privind planificarea serviciului de radiodifuziune digitală terestră în Regiunea 1.
- Asigurarea transparenţei proprietarului final al produsului mass-media.
- Urgentarea reorganizării Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului «Compania Teleradio-Radio Moldova» care continuă să folosească ineficient banii publici, din cauza unui management defectuos a resurselor umane şi a bunurilor pe care le are în gestiune” — este specificat în nota informativă a Proiectului de Lege.
Liberalii au subliniat faptul că 2014, fiind an electoral, pluralismul în mass-media şi crearea condiţiilor optime pentru activitatea instituţiilor de presă sunt esenţiale pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, monitorizarea şi reflectarea evenimentelor politice echilibrat şi echidistant, astfel încât cetăţenii să aibă acces la servicii media variate şi de calitate, iar producătorii media să nu poată fi debranşaţi sau excluşi la comandă politică.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md