Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Curtea Constituţională, convocată astăzi, 28 ianuarie 2014, în şedinţă, a declarat drept neconstituţionale modificările la Codul fiscal, operate în decembrie 2013, prin care au fost plafonate taxele locale. Liberalii au solicitat Înaltei Curţi de Jurisdicţie Constituţională suspendarea, până la soluţionarea în fond a cauzei, a acţiunii dispoziţiilor vizate şi exercitarea controlului constituţionalităţii şi declararea neconstituţională a dispoziţiilor Art. IX pct. pct. 113–119, 122, 123 (inclusiv anexa) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 320–321 din 31.12.2013. Deputaţii PL au subliniat în sesizarea depusă către Curtea Constituţională că prin adoptarea acestei legi, Parlamentul R. Moldova a încălcat flagrant dispoziţiile legale ce vizează autonomia locală, predictibilitatea şi stabilirea raporturilor juridice, prin faptul că în ultima zi a anului în curs, în mod unilateral şi abuziv a anulat anumite taxe locale şi a stabilit cote maxime ale celor existente.
La sesizarea Deputaţilor PL, Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea pentru controlul constituţionalităţii punctelor 113–119, 122 şi 123 ale Art. IX din Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care au fost operate modificări la Codul fiscal. Autorii sesizării, Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL, Preşedintele Fracţiunii Liberale în Parlament, Corina Fusu, Vicepreşedinte PL şi Deputatul Gheorghe Brega au argumentat că prevederile contestate, prin care au fost excluse unele taxe locale şi plafonate cele existente, contravin articolelor 1, 8, 72, 109, 112, 130, 131 şi 132 din Constituţie, precum şi prevederilor actelor internaţionale.
În comunicatul publicat pe site-ul oficial al Curţii Constituţionale este specificat: “Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională:
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md