Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Ieri, 30 ianuarie 2014, a avut loc întâlnirea Preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, cu membrii Organizaţiei Primare PL din satul Vălcineţ, raionul Călăraşi.
În cadrul acestei întâlniri, Preşedintele PL Mihai Ghimpu a analizat situaţia economică şi socială din republică, ultimele evenimente politice din RM, priorităţile Partidului stabilite pentru anul 2014, totodată, participanţii au punctat un şir de chestiuni organizatorice.
Făcând referinţă la situaţia politică din republică, Mihai Ghimpu a accentuat: “La momentul actual mergem pe drumul corect, suntem mult mai puternici şi tuturor trebuie să le fie clar că, după alegeri, o guvernare democratică poate fi doar cu Partidul Liberal, dar situaţia trebuie schimbată, PL nu trebuie să fie ca parte a unei Alianţe cu rezultatul din anii 2009–2010, astăzi ne aflăm într-o poziţie mult mai bună, suntem un partid pentru oameni, nu furăm, nu ne ocupăm cu corupţia, contrabanda. Oamenii déjà cunosc diferenţa dintre noi şi cei care sunt astăzi la Guvernare, noi nu luăm Bănci, Aeroporturi, etc. Iată de ce trebuie să facem tot posibilul ca oamenii să facă alegerea corectă. Sărăcia, contrabada, corupţia pot fi combătute doar în cazul în care la Guvernare sunt oameni cinstiţi. E de datoria noastră ca lumea să cunoască cine şi pentru ce a venit în politică”.
În ceea ce priveşte participarea şi în continuare a PL-ului la Guvernare, Preşedintele a subliniat: “Indiferent cum ar fi decurs lucrurile, PL-ul fi fost scos de la guvernare, aşa a dorit Kremlinul, iată de ce noi luptăm ca să ne rupem de ce care aproape 200 de ani au condus cu noi. În această zonă sunt împortanţi ei şi banul, nu noi, dar soarta noastră trebuie să o hotărâm noi, nu străinul, şi locul nostru este în marea familie a popoarelor europene pentru că în UE, Omul şi Legea sunt priorităţile, nu funcţia şi banul”.
Membrii organizaţiei s-au implicat activ în discuţie, propunându-şi pentru anul acesta să se mobilizeze şi mai bine pentru a înregistra un rezultat frumos la alegerile din toamnă.
Concluzionând, Preşedintele PL a mulţumit membrilor pentru munca depusă şi succesele Organizaţiei în activitatea de până acum şi a accentuat că “dacă vom lucra, vom obţine rezultate şi mai bune, iar idealurile noastre vor fi realizate”.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md