Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Au fost desemnaţi câştigătorii Turneului de minifotbal organizat în memoria lui Nicolae Andronachi!

|versiune pentru tipar||
PL / 1 februarie 2014
Partidul Liberal

Astăzi, 1 februarie 2014, s-a desfăşurat finala campionatului de minifotbal organizat în memoria regretatului Nicolae Andronachi, ex-preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Iaroveni, fost preşedinte al raionului Ialoveni. Turneul a fost organizat de către Organizaţia Teritorială a Partidului Liberal Ialoveni.

La eveniment a fost prezentă şi familia regretatului coleg Nicolae Andronachi, dar şi Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care a venit cu un cuvânt de felicitare şi a exprimat mulţumiri participanţilor şi organizatorilor campionatului.

“Mă bucur să văd atâţia tineri frumoşi, sportivi şi plini de viaţa. Spre marele nostru regret, Nicolae nu este printre noi, dar ne priveşte de sus cu mândrie. Or, el era o persoană care a încurajat toţi tinerii să lupte pentru cauză, să fie activi şi să se implice în viaţa socială şi politică. Vă mulţumesc că cinstiţi memoria lui Nicolae, vă mulţumesc că sunteţi alături în continuarea luptei pentru Dreptate şi Libertate şi că daţi dovadă de curaj şi demnitate. Să fim uniţi şi să lucrăm în continuare ca o familie!” — a precizat Mihai Ghimpu.

Câştigătorii premiului întâi au primit câte un maiou şi chipiu cu însemnele PL-ului, iar jucătorii primelor 3 echipe din clasament au primit dimplome şi au fost decoraţi cu medalii.

Preşedintele PL a înmânat jucătorilor din echipa Suruceni, care s-au plasat pe I loc, câte o carte “Conştiinţa naţională a românilor moldoveni”, de Gheorghe Ghimpu şi a menţionat: “Vă înmânez această carte s-o citiţi cu atenţie şi împreună să ducem mai departe ceea ce a promovat fratele meu Gheorghe Ghimpu — adevărul despre Limba Română şi identitatea noastră românească. Dovezile ca vorbim Limba Română şi suntem români le veţi găsi cu prisosinţă în această carte!”

Cupa învingătorului a fost decernată de mama lui Nicolae Andronachi, D-na Natalia Andronachi.

Locul I în cadrul turneului l-a ocupat echipa din Suruceni, pe locul II s-a plasat echipa din Nimoreni, locul III — echipa din Ialoveni şi locul IV — echipa din Horeşti.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

PL solicită demiterea din funcţie a Ministrului Educaţiei, Maia Sandu Conferinţa Organizaţiei Teritoriale PL Criuleni