Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Curtea Constituţională a declarat neconstituţională modificarea operată la Politica bugetar-fiscală pentru anul 2014 prin care au fost micşorate accizele la maşinile de lux.
Amintim că sesizarea la Curtea Constituţională a fost depusă de Deputaţii Partidului Liberal. În opinia autorilor sesizării, acest proiect este neconstituţional întrucât a fost adoptat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale ce vizează înaintarea unui proiect (amendament) de Lege, prevăzute în Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797 din 02.04.96 şi Legea privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001, în lipsa avizului pozitiv al Guvernului, a avizelor Comisiilor permanente a Parlamentului şi a Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului.
La caz, prin Legea în partea contestată, se reduc veniturile bugetare ca rezultat al micşorării unilaterale a cotei accizului, contrar dispoziţiilor art. 131 alin. (4) din Constituţie ce stipulează că orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern.
Deputaţii Fracţiunii PL au argumentat că astfel de reglementări reprezintă o lovitură dură în principiul echităţii sociale, deoarece, în final, Parlamentul a decis majorarea impozitelor pentru păturile sociale cu venituri modeste, implicit capacităţi de plată mai mici.
Astfel, este bine cunoscut că mijloacele de transport, concepute pentru transportul persoanelor, cu capacitatea cilindrică mai mică, au un consum mai redus de combustibil, implicit sunt destinate pentru persoanele cu un venit mai mic.
În formulă vice-versa, mijloacele de transport cu capacitatea cilindrică mai mare, au un consum majorat de combustibil ce rezultă din puterea mai mare a motorului, în fond, fiind un fel de “capriciu” ce nu poate să şi-l satisfacă persoanele cu venituri modeste, din care motiv sunt catalogate ca “automobile de lux”.
În concluzie, rezultă că povara fiscală urmează a fi mărită anume în detrimentul şi din contul persoanelor cu venituri modeste, dar nu din contul celor ce au venituri mai mari şi îşi permit a procura “automobile de lux”, opţiune ce în opinia autorilor sesizării este o faptă atât ilegală cat şi lipsită de bun simţ, motiv ce a servit temei suplimentar pentru înaintarea prezentei sesizări.
De menţionat că din 1 ianuarie 2014 au intrat în vigoare noile cote ale accizelor la importul de automobile în Republica Moldova. Majoritatea au crescut în medie cu patru-şase eurocenţi pentru un centimetru cub, în funcţie de capacitatea motorului. Totodată, prin acelaşi document, Parlamentul a redus cu 43% taxa aplicată la importul maşinilor cu motoare ce au capacitatea de peste 2.500 de centimetri cubi (în cazul motoarelor diesel) şi de peste 3.000 de centimetri cubi (la cele cu ardere internă). Astfel, unii experţi economici au afirmat că prin aceste modificări ar putea fi compromisă acumularea veniturilor planificate.
Pe parcursul ultimelor zile, datorită sesizărilor Deputaţilor Fracţiunii PL, Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţionale mai multe prevederi ale Politicii bugetar-fiscale pentru anul curent. Printre acestea se numără aşa-zisa “Lege 2%”, scutirea companiei de construcţii “Glorinal” de taxe şi impozite, plafonarea taxelor locale.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md