Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu — alături de “boboceii” Liceului “Pro Succes”

|versiune pentru tipar||
PL / 22 februarie 2014
Partidul Liberal

În fiecare an, tradiţional, Liceul Teoretic “Pro Succes” din mun. Chisinău marchează un eveniment deosebit al elevilor din clasa I — “100 de paşi”, care semnifică primele 100 de zile şi primele succese din primul an şcolar din viaţa lor. Anul acesta evenimentul s-a desfăşurat pe data de 21 februarie, iar invitat de onoare a fost Deputatul Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal.

Prezent la eveniment, Mihai Ghimpu a felicitat copiii pentru succesele obţinute şi străduinţa cu care învaţă, exprimându-şi recunoştinta învăţătorilor care îi ghidează pe drumul cunoaşterii — “Vă doresc, dragi elevi, să luaţi note cât mai mari, să vă bucuraţi părinţii cu multe rezultate şi să trăiţi din plin anii de şcoală, care sunt cei mai frumoşi ani din viaţa noastră. Le mulţumesc enorm învăţătorilor pentru perseverenţa, dragostea şi răbdarea de care dau dovadă în această muncă nobilă. Dvs, stimaţi profesori, le sunteţi mentori în viaţă, iar datorită eforturilor şi muncii Dvs aceşti copilaşi vor deveni adevăraţi luptători ai neamului, plini de curaj şi demnitate! Vă urez noi performanţe, noi descoperiri, noi prieteni şi multe realizări frumoase!”

Copiii, copleşiţi de sinceritatea, dragostea şi deschiderea Preşedintelui Mihai Ghimpu, i-au mulţumit pentru vizită şi l-au rugat să vină în fiecare zi, iar în dialogul cu Dl. Ghimpu aceştia au glumit, şi-au împărtăşit visele şi au fost deschişi şi fireşti.

Pentru a-i motiva să înveţe şi să obţină mari succese în continuare, Dl Mihai Ghimpu le-a adus în dar învăţăceilor câte o carte cu poveşti alese şi a dăruit bibliotecii Liceului câteva exemplare ale cărţii “Conştiinţa naţională a românilor moldoveni”, de Gheorghe Ghimpu.

La sfârşitul evenimentului Mihai Ghimpu a fost asaltat de copii, dornici să îl salute, să dea mâna cu Preşedintele, să facă poze şi sa îl cunoasca mai îndeaproape.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Declaraţie privind accesul reprezentanţilor mass-media în sala de şedinţe a Parlamentului RM Declaraţie de susţinere a voinţei cetăţenilor din Ucraina pentru aderarea la Uniunea Europeană