Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Anatol Şalaru, Prim-vicepreşedinte PL, s-a întâlnit cu diaspora din Italia

|versiune pentru tipar||
PL / 25 februarie 2014
Partidul Liberal

Anatol Şalaru, Prim-vicepreşedinte PL, la invitaţia liderului liberalilor din Italia, Artur Gutium, şi a unor membri şi simpatizanţi PL, a efectuat în perioada 22–23 februarie 2014, o vizită în Italia, unde a avut mai multe întâlniri cu cetăţenii noştri aflaţi la studii sau la muncă în Italia.

Întâlniri au avut loc la Brescia, în data de 22 februarie 2014, iar în data de 23 februarie 2014, la Milano.

În cadrul acestor întrevederi au fost abordate subiecte ce vizează situaţia politică internă şi externă a R. Moldova, problemele cu care se confruntă diaspora din Italia, precum şi întreaga societate a R. Moldova. Membrii diasporei şi-au exprimat nemulţumirea faţă de activitatea Coaliţiei de guvernare şi impactul negativ al acesteia în parcurgerea drumului european al republicii, accentuând, pe această cale, susţinerea Partidului Liberal, acesta fiind unicul partid care apără interesele cetăţenilor şi acţionează în numele viitorului european şi prosper al republicii. De asemenea şi-au exprimat gratitudinea faţă de liderii partidului, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Anatol Şalaru, şi au spus că apreciază mult efortul Partidului Liberal, având toată încrederea că PL va realiza schimbarea până la capăt, întrucât a demonstrat mereu consecvenţă în lupta continuă pentru libertatea, dreptatea şi bunăstarea oamenilor.

Cei prezenţi au reiterat dorinţa de a se implica în schimbarea lucrurilor spre bine şi de a susţine Partidul Liberal în activitatea sa, întru realizarea obiectivului nostru naţional şi european.

Astfel, pentru a consolida relaţiile dintre moldovenii de acasă şi cei din diasporă, pentru a participa direct la rezolvarea problemelor care macină societatea, s-a decis constituirea Clubului Liberal Brescia, fiind ales un comitet organizatoric, în frunte cu preşedintele Adic Şişcanu, pentru înregistrarea clubului şi demararea activităţii acestuia. De asemenea, la Milano s-a decis constiuirea Clubului Liberal Milano, în frunte cu preşedintele Angel Guriţan şi vicepreşedinţii Valeriu Ambroci şi Ana Surchicin.

Anatol Şalaru, Prim-vicepreşedinte PL, a mulţumit celor prezenţi pentru implicare şi i-a asigurat de consecvenţa acţiunilor Partidului Liberal întru parcurgerea cu succes a drumului european, garantarea respectării drepturilor cetăţenilor şi întreprinderea acţiunilor concrete în vederea asigurării Libertăţii, Dreptăţii şi Bunăstării poporului nostru. “Diaspora reprezintă suflul care va genera schimbarea, deoarece cuvântul decisiv îl are diaspora. Partidul Liberal va susţine diaspora în activităţile sale şi vom merge consecvent pe drumul nostru european, pe care îl vom construi împreună”, a menţionat Anatol Şalaru.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Tinerii liberali din Cahul au sărbătorit Dragobetele Întrevederea Deputaţilor PL cu experţi electorali internaţionali