Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Duminică, 13 aprilie 2014, a avut loc Conferinţa Organizaţiei Femeilor Liberale din OT PL Orhei, în incinta Primăriei or. Orhei. La Conferinţă au participat peste 60 membre OFL din raionul Orhei, conducerea OFL Orhei şi Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Orhei, dl Sergiu Miron.
Preşedinta în exerciţiu, Natalia Miron, a prezentat raportul de activitate al organizaţiei pentru ultimii patru ani şi a menţionat numărul de femei consiliere, obţinut la ultimele alegeri locale din 2011.
Delegatele la Conferinţă au ales conducerea nouă OFL a raionului Orhei. În calitate de Preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale, a fost aleasă dna Ala Savin, viceprimar a or. Orhei, iar în calitate de vicepreşedinte ale Organizaţiei — doamnele Maria Miron, Zinaida Frunză, Lilia Pacu, Aurelia Patrenichi, Natalia Miron, Vascan Lilia şi Nona Camencean. De asemenea, a fost ales Biroul Permanent al OFL Orhei şi secretara coordonatoare, în persoana dnei Oxana Melnic.
La Conferinţă a participat vicepreşedinta OFL, dna Zoia Jalbă, care a prezidat Conferinţa, în cadrul discursului său a menţionat despre importanţa implicării şi rolul femeilor în activitatea partidului şi a societăţii.
Cristina Boaghi, Secretar Politic OFL, prezentă la eveniment, a informat despre planul de activitate a OFL pentru următoarele 2 luni şi despre organizarea Conferinţei OFL din luna iunie, anul curent, de asemenea a prezentat situaţia cu privire la structurile OFL din republică şi municipiul Chişinău. În încheierea discursului a adus mulţumiri organizatorilor pentru efortul depus în vederea promovării şi consolidării OFL şi a reiterat importanţa afirmării femeilor în viaţa publică şi politică, implicării active în campaniile electorale, atât în calitate de candidate, cât şi în calitate de funcţionari ai organelor electorale.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md