Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Liberal condamnă cu fermitate violenţele din Ucraina organizate de separatiştii proruşi cu suştinerea Federaţiei Ruse, inclusiv, produse vineri la Odesa, care s-au soldat cu peste 40 de morţi, potrivit ultimului bilanţ.
Totodată, PL îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu escaladarea situaţiei din Ucraina în contextul extinderii tensiunilor în tot mai multe regiuni.
De asemenea, ne preocupă faptul că în tragicele evenimente din Odesa, în imediata vecinătate a noastră, au fost implicate, după cum susţin autorităţile de la Kiev, grupări militare ilegale inclusiv din regiunea separatistă Transnistria. Acest amestec este total străin de interesele noastre şi facem apel la toţii cetăţenii Republicii Moldova să nu ia parte la provocări.
Ne bucură eliberarea observatorilor OSCE reţinuţi anterior de separatiştii proruşi în oraşul Slaviansk, dar considerăm că preţul acestei concesii a fost prea mare.
PL îşi exprimă solidaritatea faţă de poporul ucrainean şi susţinerea pentru parcursul său european şi faţă de autorităţile de la Kiev, aflate la grea încercare.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md