Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu — alături de studenţii liberali la “Cafeneaua Politică”

|versiune pentru tipar||
PL / 23 mai 2014
Partidul Liberal

La 22 mai, Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, a fost invitatul “Cafenelei Politice”, organizată săptămânal de către Clublul Studenţilor Liberali. Discuţia a vut loc într-o atmosferă relaxantă şi s-a axat pe drumul parcurs de liderul liberalilor de la Mişcarea de Eliberare Naţională, dar şi despre situaţia actuală a Republicii Moldova şi perspectiva europeană.

În debutul întâlnirii, studenţii liberali i-au înmânat Preşedintelui Cupa Unirii câştigată la un campionat de fotbal, menţionând că această victorie tinerii o dedică celui care a făcut posibilă formarea şi consolidarea echipei liberale, cel care munceşte zilnic pentru viitorul tinerilor — Dl Mihai Ghimpu.

În discursul său, Preşedintele a povestit cu lux de amănunte despre cum a început Mişcarea de Eliberare Naţională, dar şi ce a urmat după. “Lupta mişcarii democratice a început în 1987, când pe Aleea Clasicilor ne adunam la bustul lui Mihai Eminescu şi recitam poezii, apoi am ajuns să citim şi pactul Ribentrop-Molotov. Un important personaj în spargerea zidului sovietic a fost Anatol Şalaru, fondatorul Cenaclului Alexei Mateevici, care a stat la baza formării de mai apoi a Mişcării de Eliberare Naţională, iar ca urmare a generat apariţia Frontului Popular. Noi aveam un ideal: ne doream să revină acasă Limba Română şi alfabetul latin. Astfel, am ajuns de la mitinguri şi demonstraţii — la Marile Adunări Naţionale, la primul Parlament democratic, la tricolor ca şi drapel de stat, imn, la Declaraţia de Independenţă — într-un cuvânt tot ceea ce ne aparţinea nouă, ci nu aşa cum a fost, aparţinând străinului. Unele s-au făcut cu mare întârziere şi am avut multe de pierdut din cauza fricii sau din cauza altor motive ale unor demnitari. Au fost comise multe greşeli, dar multe au fost şi dirijate de KGB, ca exemplu: includerea în Constituţie a neutralităţii statului, dar cu prezenţa armatei ruse pe teritoriul nostru, ceea ce de fapt blochează aderarea la NATO. Această prevedere de stat neutru a fost promovată în mod conştient de către oamenii Rusiei” — a enunţiat Mihai Ghimpu.

Preşedintele PL a mai accentuat că aderarea Republicii Moldova la NATO este mai mult decât necesară, acest lucru ar facilita integrarea europeană, dar şi ar garanta pacea şi ar fi exclusă în Republica Moldova o situaţie similară celei din Georgia şi Ucraina. Regretabil rămâne faptul că proiectul unei noi Constituţii nu a fost acceptat de AIE-1 şi AIE-2, când acesta a fost propus de PL.

Despre situaţia politică actuală, preşedintele a menţionat că este una dificilă având în vedere responsbilitatea pentru parcursul european al statului — “Trebuie să fim atenţi şi să nu permitem revenirea la putere a forţelor dirijate de Moscova”.

În încheiere, preşedintele a mulţumit tinerilor pentru implicare şi le-a dorit succes tuturor celor care duc flacăra românismului şi ideile liberale în mulţime!

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Noi proiecte legislative înaintate de către Deputaţii PL în Parlament Conferinţa Organizaţiei Teritoriale PL Căuşeni