Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Faptul că preşedintele Nicolae Timofti este dependent de actuala coaliţie de guvernare e atât de evident, încât nimeni nici nu-l mai pune la îndoială. E o dependenţă deloc onorabilă pentru persoana care, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, “reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, oricare ar fi fost raţionamentul alegerii în funcţia respectivă a domnului Timofti. Încercând parcă să se scuze pentru contribuţia mai mult decât modestă la actul de gestionare a treburilor statului, Nicolae Timofti a declarat, acum câteva luni, că atribuţiile preşedintelui Republicii Moldova ar trebui limitate. Nu cunoaştem dacă a făcut această declaraţie în disperare de cauză, însă preşedintele ţării ar accepta să renunţe la unele prerogative, pe care de fapt nu le mai are de ceva timp sau de care nu a făcut uz nici o dată şi care i-au fost luate fără a i se cere consimţământul ori părerea.
Lucrurile sunt mult mai grave decât ar părea la prima vedere iar şeful statului a nimerit într-o situaţie penibilă — el a fost dat într-o parte de la toate procesele importante din această ţară, inclusiv nu i se permite să-şi exercite atribuţiile constituţionale. Începând de la înlăturarea preşedintelui de la parafarea Acordului de Asociere cu UE şi terminând cu vizitele înalţilor oficiali străini, care vin periodic în ţara noastră, şeful statului a fost îndepărtat de la aceste procese, iar atunci când este admis şi el la un colţ de masă, participarea lui e mai mult simbolică. Şi asta în condiţiile în care Constituţia prevede clar atribuţiile pe care preşedintele Republicii Moldova le are în domeniul politicii externe.
În acest context, pentru o mare parte a societăţii noastre este extrem de actuală întrebarea: cine va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe data de 27 iunie? Ştiind cât de hapsâni sunt liberal-democraţii atunci când e vorba de privatizarea procesului de integrare europeană şi ţinând cont de faptul că suntem într-un an electoral, la sigur că Iurie Leancă va încerca să fie el acel ce va semna Acordul de Asociere, procedând exact la fel ca şi în cazul parafării acestui document în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din toamna anului trecut. Şi aceasta cred că se va întâmpla din nou cu sfidarea prevederilor constituţionale în vigoare.
Deoarece tema integrării europene este considerată ca fiind una aducătoare de voturi, e de presupus că anume pe această filieră se va da o luptă acerbă între componentele coaliţiei de guvernare. E firesc ca o formaţiune politică să vrea să obţină cât mai multe dividende de pe urma activităţii sale, dar această tendinţă nu trebuie să vină în detrimentul unor norme morale şi legislative. Atunci când legea este nesocotită cu aroganţă şi cinism, nu mai putem vorbi despre o luptă politică civilizată şi corectă. Totodată, aşa cum s-a întâmplat şi anterior, o concurenţă care nu depăşeşte interesul îngust de partid duce inevitabil la scăderea dramatică a eficienţei actului guvernării, iar cetăţenilor nu le va rămâne decât să taxeze un asemenea comportament egoist şi iresponsabil. De altfel, sarcina Guvernului pe dimensiunea internă este una esenţială, numai că marile realizări ale actualului Cabinet de miniştri aproape că nu există, iar aşa-zisele succese ale guvernanţilor la capitolul îmbunătăţirea calităţii vieţii sunt atât de neînsemnate, încât e mai bine să nu pomeneşti despre ele. E de la sine înţeles că, în lipsa unor reuşite vizibile în politica internă a ţării, componentele actualei guvernări vor juca până la capăt cartea integrării europene. Iar jocul nu va fi întotdeauna fairplay. Şi iată aici implicarea preşedintelui ţării pe post de arbitru şi de garant al respectării legislaţiei este una vitală.
Pentru a nu fi acuzat însă că interpretez Constituţia după bunul meu plac sau pornind de la nu ştiu ce interese, voi reproduce mai jos câteva articole din Constituţia Republicii Moldova, care se referă direct la atribuţiile preşedintelui în domeniul politicii externe, la rolul Guvernului şi competenţele primului ministru.
Articolul 86
Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele Republicii Moldova poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului.
Articolul 96
Rolul
(1) Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
(2) În exercitarea atribuţiilor, Guvernul se conduce de programul său de activitate, acceptat de Parlament.
Articolul 101
Prim-ministrul
(1) Prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin.
[Alin.1 art.101 modificat prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000]
Din articolele invocate mai sus este foarte clar cine şi cu ce trebuie să se ocupe şi cine ar urma să semneze Acordul de Asociere RM-UE. Din păcate, şi asta nu e de azi, şi nu e de ieri, în Republica Moldova Constituţia nu se prea respectă, dar noi ştim cu toţii că preşedintele ţării este autoritatea care ar trebui să vegheze la respectarea acestei Constituţii. Cu sau fără atribuţii limitate, împrumutate ori cedate de bună voie. De aceea, întrebarea rămâne deschisă: se va lăsa oare preşedintele Nicolae Timofti şi de această dată călcat în picioare sau va da în sfârşit dovadă de demnitate şi verticalitate?
Sursa: www.pl.md