Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În comuna Mândreşti a fost inaugurat luni, 9 iunie 2014, monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului totalitar comunist. La ceremonia de inaugurare au participat şi Dorin Chirtoacă, Prim-viepreşedintele Partidului Liberal, Primar General al mun.Chişinău, Corina Fusu, Deputat, vicepreşedinte PL şi Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale, Valerian Bejan, Vicepreşedintele raionului Teleneşti, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Teleneşti, Vasile Harghel, Prim- vicepreşedintele raionului Teleneşti, mai mulţi primari din raion şi localnici. Acest monument face parte din proiectul “Un monument pentru fiecare sat”, care a fost lansat de Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, încă din perioada când exercita funcţia de Preşedinte Interimar al Republicii Moldova. Iar până în prezent, datorită Partidului Liberal au fost construite zeci de monumente în localităţile în care există victime ale regimului comunist.
“Acum, locuitorii din Mândreşti vor avea unde aprinde o lumânare şi depune flori pentru a-i comemora pe cei care au suferit din cauza regimului comunist” — a accentuat Valerian Bejan, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Teleneşti, care este şi Vicepreşedinte de raion.
“Partidul Liberal, succesor de drept şi politic al Partidului Reformei, este singurul partid care reprezintă mişcarea de eliberare naţională în Republica Moldova. Noi ne-am asumat misiunea grea de a lupta pentru identitatea naţională, pentru adevăr istoric, pentru limbă, alfabet şi luptăm consecvent pentru eliminarea consecinţelor nefaste ale regimului comunist. Veşnică memorie eroilor care au avut de suferit pentru că-şi iubeau neamul, limba, cultura şi tradiţiile! Noi trebuie să avem grijă ca populaţia Republicii Moldova să cunoască adevarul, iar Partidul Liberal este unul din puţinele formaţiuni politice care spun adevărul, care promovează valorile. Este o datorie a fiecătui cetăţean ca să ne cunoaştem trecutul, pentru că fără trecut, nu există viitor.” — a menţionat Corina Fusu.
Corina Fusu a mai accentuat că Partidul Liberal şi-a asumat lupta pentru adevăr istoric şi a reuşit în aceşti ani să construiască monumente î n memoria victimelor regimului comunist în zeci de localităţi din republică, monumentul din scuarul gării feroviare fiind chiar unul dintre cele mai frumoase şi semnificative monumente din Europa. De asemenea, datorită Partidului Liberal ziua de 28 iunie a fost declarată “Ziua Ocupaţiei”, Limba română a fost declarată limbă de stat prin hotărârea Curţii la sesizarea Deputaţilor PL, de 9 mai a fost sărbătorită Ziua Europei, Crăciunul poate fi sărbătorit oficial şi pe stil nou ş.a. “Toate aceste rezultate demonstrează consecvenţa Partidului Liberal în lupta pentru Libertate şi Adevăr. Este foarte important ca în fiecare loicalitate să existe un monument dedicat victimelor regimului totalitar comunist pentru ca oamenii să cunoască suferinţele şi chinurile pe care ni le-a adus politica ocupantă şi imperialistă a Kremlinului”, a mai completat Corina Fusu.
Dorin Chirtoacă a menţionat că “Popoarele care se respectă îşi comemorează şi cinstesc înaintaşii şi eroii, iar popoarele ce nu se respectă — trăiesc în laşitate şi minciună. Vă îndemn să cinstim memoria tuturor care au plecat în lumea celor drepţi, acesta e puţinul pe care îl putem face astăzi pentru suferinţele îndurate de buneii şi părinţii noştri în acei ani! Fiecare cetăţean trebuie să cunoască istoria tragică a poporului nostru, iar această misiune grea ne-am asumat-o noi, liberalii. Noi ne cunoaştem trecutul şi vom continua să luptăm pentru adevărul istoric, pentru dreptatea acestui popor care a suferit prea mult şi care merită să-şi construiască un viitor european!”.
Monumentul a fost sfinţit de un sobor de preoţi din com. Mândreşti, s. Câşla şi s. Zgărdeşti.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md