Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Conducerea Partidului Liberal a avut duminică, 13 iulie 2014, o întâlnire cu locuitorii din Călăraşi, fiind invitată de către Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Călăraşi, Petru Cosoi, cel care a organizat întâlnirea.
La eveniment au participat Deputaţii PL — Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, Corina Fusu, Vicepreşedintă PL, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale, Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL, Gheorghe Brega, dar şi Veaceslav Untilă, Vicepreşedinte al Partidului Liberal.
Scopul adunării a fost cel de a informa locuitorii despre situaţia politică actuală din republică şi a vorbi direct cu cetăţenii despre problemele şi greutăţile pe care le au. În această ordine de idei, participanţii la întâlnite au avut ocazia să adreseze diferite întrebări Liderilor PL despre viitorul european al republicii, situaţia socială şi politică, sistemul judiciar, sistemul de sănătate, problema transnistreană ş.a.
Locuitorii din Călăraşi s-au interesat cum a ajuns Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional Chişinău în mâinile reprezentanţilor Federaţiei Ruse şi s-au interesat de rezultatele sesizărilor depuse de către Deputaţii PL la Curtea Constituţională. Unul dintre participanţii la eveniment a precizat că “posturile de radio şi TV nu informează sau chiar dezimformează despre activitatea Partidului Liberal, de aceea mulţi nu cunosc situaţia reală, astfel, pot fi influenţaţi de declaraţiile celor care apar mai des la televizor”.
Aceste subiecte au fost dezvoltate de către Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL, care a mai accentuat că “în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, PL a fost coloana vertebrală, acum, fără Partidul Liberal, Coaliţia nu mai are verticalitate şi stă cu capul plecat. Chiar dacă am fost excluşi de la guvernare, noi nu suntem în opoziţie, pentru că noi, Partidul Liberal, nu suntem împotriva programului de guvernare, mai ales că la acest program am muncit şi noi în 2009 şi 2010. Noi suntem în opoziţie faţă de fărădelegi, faţă de interesele proprii sau de grup. Şi în afara guvernării noi am continuat să ne realizăm angajamentele faţă de cetăţeni. Chiar dacă am ramas cinci deputaţi, avem mai multe initaţive legislative, decât partidele care au 15 sau 30 deputaţi”.
Vicepreşedintele PL a mai accentuat că Partidul Liberal îşi va asuma angajamentul ca R. Moldova să aibă o nouă Constituţie “care ar aduna toate adevărurile care ne-au lipsit timp de 20 de ani şi ne ţin departe de Uniunea Europeană”. Deputatul Liberal a dat asigurări că “şi în continuare vom fi la fel de activi şi vom lupta consecvent pentru ideile noastre”.
Mihai Ghimpu a accentuat importanţa anului 2014 pentru viitorul republicii, menţionând că pe 30 noiembrie, curent, R. Moldova va decide “dacă se va întoarce la trecutul dureros, or va merge înainte spre o viaţă mai bună, în Uniunea Europeană”.
Preşedintele PL a reiterat priorităţile Partidului Liberal — “Noi avem crezul nostru, noi ştim pentru ce luptăm! Averea noastră este omul, naţiunea, prezentul şi viitorul celor care formează această naţiune, dar nu banii!”
Mihai Ghimpu a făcut o trecere în revistă a principalelor realizări ale partidului, accentuând că PL şi-a propus să ridice nivelul de trai în localităţile rurale prin construcţia conductelor de gaze, apă, canalizare, reparaţia grădiniţelor, şcolilor ş.a. — lucruri care deja sunt realizate, datorită PL-ului.
Cu privire la problemele sociale cu care se confruntă R. Moldova — decalaje sociale mari, salarii/pensii/burse mici, preţuri înalte, lipsa locurilor de muncă ş.a. — Preşedintele PL a menţionat că acestea pot fi soluţionate doar de o guvernare corectă. “Eu sunt convins că putem trăi mai bine, putem aduce cetăţenii acasă! Avem pământuri rodnice, avem totul pentru a trăi bine. Ne trebuie un paznic bun, iar paznicul este cinstea! Noi avem nevoie de o guvernare cinstită! Nu vom avea niciodată o viaţă mai bună, dacă vom avea la guvernare oameni corupţi, oameni care au venit în politică pentru averi. PL vrea să pună în capul mesei cinstea! Astfel va funcţiona şi legea!” — a enunţiat Preşedintele PL.
La alte subiecte şi întrebări despre situaţia R. Moldova după ce a semnat Acordul de Asociere şi alte nuanţe şi avantaje ale acestuia s-au referit ceilalţi lideri PL — Corina Fusu, Veaceslav Untilă şi Gheorghe Brega.
Unii locuitori au venit cu sugestia ca Partidul Liberal să promoveze mai multe femei în funcţii de conducere. Alţii au insistat ca Deputaţii PL să continue să lupte pentru ca în Parlament să vorbească toţi deputaţii în limba de stat — limba română. Cu referire la aceasta, Valeriu Munteanu a explicat că PL a avut de câteva ori această propunere în Parlament, însă nici PCRM, nici PLDM şi nici PDM nu au susţinut proiectul.
Locuitorii din Călăraşi au mulţumit Conducerii PL pentru politica pe care o promovează şi şi-au exprimat susţinerea şi încrederea că PL este cel care va salva viitorul european al republicii. La rândul său, Preşedintele PL şi-a exprimat recunoştinţa pentru încrederea acordată Partidului Liberal şi pentru că nu sunt indiferenţi faţă de viitorul şi soarta republicii.
Amintim, Conducerea PL a participat recent la întâlniri cu cetăţenii din Hânceşti, Orhei, Anenii Noi ş.a.
Mihai Ghimpu, Corina Fusu, Valeriu Munteanu şi Gheorghe Brega — Deputaţi PL în Parlamentul Republicii Moldova — au avut pe data de 13 iulie 2014, o întâlnire cu locuitorii satului Corneşti, Ungheni. Deputaţii PL s-au bucurat de o primire căluroasă, întâlnirea fiind organizată de către Iurie Chirinciuc, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Ungheni.
La întâlnire au participat peste 400 de cetăţeni din Corneşti şi din alte localităţi din apropiere. La deschiderea evenimentului, Primarul localităţii Corneşti, Iurie Ţurcanu, a prezentat o scurtă istorie a satului şi a evidenţiat personalităţile şi locurile pitoreşti din localitate. În prezentare, Dl Primar a accentuat şi problemele localităţii care urmeză să fie soluţionate — numărul insuficient de izvoare cu apă potabilă, nivelul înalt de poluare al mediului, starea drumurilor ş.a.
Ulterior, câţiva copii talentaţi din sat au prezentat câteva numere artistice — cântece populare româneşti, recital de poezii din folclor etc.
Mihai Ghimpu le-a vorbit participanţilor despre situaţia politică actuală, importanţa menţinerii cursului european, avantajele semnării Acordului de Asociere, priorităţile şi realizările Partidului Liberal. “PL a avut, are şi va avea ca scop principal să aducă bunăstarea, dreptatea, libertatea şi adevărul în viaţa cetăţenilor. La 30 noiembrie, curent, trebuie să susţinem cursul european. Ne confruntăm cu multe probleme — nu sunt locuri de muncă, salariile şi pensiile sunt mici, preţurile sunt în creştere, mulţi cetăţeni au plecat în căutarea unui trai mai bun, însă toate aceste probleme pot fi rezolvate doar dacă vom continua să mergem pe drumul ales în 2009–2010, votând pentru cursul european. R. Moldova se poate ridica în picioare doar cu sprijinul Uniunii Europene”, a menţionat Preşedintele Partidului.
În alocuţiunea sa, Corina Fusu a accentuat că Partidul Liberal, în pofida obstacolelor, a reuşit să convingă cetăţenii că pot avea încredere şi nu le-a dezamăgit aşteptările — “A fost greu pentru că am fost nedoriţi! Cei cu interese meschine au ştiut ca Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă şi ceilalţi lideri PL reprezintă un mare pericol pentru oportunişti, pentru cei care fac politica Kremlinului. Dar am reuşit datorită DVS, fapt pentru care vă mulţumim!”
Întrucât participanţii la eveniment au adresat mai multe întrebări cu privire la situaţia din sistemul de sănătate, Gheorghe Brega a desfăşurat acest subiect. Deputatul liberal a ţinut să accentueze şi importanţa alegerilor din acest an despre care a menţionat că “în curând o să vină mulţi politicieni care o să vă promită şi stelele de pe cer. Ei o să încerce să vă facă ca şi ei — corupţi! O să vină cu orez, ciubote, biciclete… Vă sfătuiesc să nu vă corupeţi!”
Locuitorii din Corneşti s-au interesat şi de prevederile noului cod al educaţiei, situaţia mass-mediei din republică, dar şi despre obiectivele partidului liberal pe termen scurt şi pe termen lung. Aceştia au declarat că susţin Partidul Liberal în lupta pentru Bunăstare, Dreptate şi Adevăr şi au accentuat că PL este singurul partid în care au încredere că luptă în interesul cetăţenilor. În acest sens, Gheorghe Sârbu, unul dintre participanţii la întâlnire, a mulţumit Deputaţilor PL pentru tot ceea ce face în folosul cetăţenilor, dorindu-le mult succes şi încredinţându-i de susţinerea locuitorilor din Corneşti — “D-le Mihai Ghimpu, stimaţi deputaţi, vă mulţumesc pentru că aţi venit în satul Corneşti! Să vă ajute Dumnezeu în ceea ce v-aţi propus, pentru că aveţi intenţii sincere şi nobile. Vă asigurăm de toată susţinerea noastră! Vom merge la oameni şi îi vom convinge să susţină Partidul Liberal, pentru că este o echipă cinstită, corectă şi chiar are merite! Dumnezeu să vă dea sănătate şi putere ca să luptaţi! Îi mulţumim şi Primarului s. Corneşti, care este liberal, căci în pofida greutăţilor a făcut multe lucruri bune pentru această localitate”.
Printre mesajele de mulţumire şi susţinere a Partidului Liberal se numără şi cel al D-nei Lidia Munteanu — “Vă mulţumim şi vă respectăm! În DVS vedem o echipă corectă, cinstită, adevăraţi patrioţi şi luptători ai neamului! Fiecare popor îşi merită conducerea. La toamnă vom vedea cine suntem noi! Vă susţinem şi vă mulţumim pentru monumentul în memoria victimelor regimului comunist care a fost inaugurat la Costuleni! Îl respectăm enorm şi pe Dl Iurie Chirinciuc şi suntem mândri de dumnealui. Să ştiţi că cei din Corneşti sunt alături de Partidul Liberal”.
Deputaţii PL le-au mulţumit celor prezenţi pentru încredere şi susţinere, îndemnându-i să se alăture în lupta pentru schimbarea până la capăt.
Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md