Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Rusia pregăteşte un război civil în Republica Moldova! Această constatare/declaraţie nu-mi aparţine mie, ci am spicuit-o din presă. Iar ca să fie mai concret, voi preciza: unele mijloace de informare în masă au preluat această ştire de-a dreptul senzaţională de pe un portal informaţional rusesc, condus de un jurnalist cunoscut prin apropierea sa de liderii de la Kremlin. Cu alte cuvinte, acest material publicat de portalul rusesc apropiat Kremlinului (nu-i voi da denumirea ca să nu-i fac publicitate) poate fi perceput şi ca un anunţ oficial, un avertisment, dacă doriţi, despre ceea ce ne aşteaptă.
Respectiva sursă de informare vorbeşte deschis despre un conflict dintre Chişinău şi Comrat şi nu ascunde că Rusia susţine liderii regionali din Găgăuzia în disputele pe care le au aceştia cu conducerea ţării. Mai mult ca atât, la fel de deschis se vorbeşte despre faptul că Rusia încearcă intenţionat să distrugă economia Republicii Moldova prin diverse embargouri, susţinând în acelaşi timp Comratul. De asemenea, se vorbeşte despre pregătirea unui război civil în Moldova şi despre faptul că Chişinăul va avea de a face cu o dublă ofensivă — Comrat şi Bender. Şi toate acestea au loc pe fundalul blocajelor instituite de transnistreni în cadrul Comisiei Unificate de Control, a înviorării evidente a coloanei a cincea moscovite în Moldova, a presiunilor tot mai accentuate din partea Moscovei. Deci, pentru toată lumea este clar că ceva se pregăteşte. Şi dacă politicienii noştri se tem să pronunţe cu voce tare ce cred ei în această privinţă, iată că portalul pe care l-am pomenit mai sus, folosit pe post de portavoce a Moscovei, nu se teme şi spune deschis că în R. Moldova va fi provocat un război civil!
Ce facem noi în această situaţie? Cu toată stima şi respectul pentru unele instituţii ale statului în parte, eu am mai spus-o şi o spun şi acum: R. Moldova are o conducere incompetentă şi impotentă poate în cel mai important moment al istoriei sale moderne. Noi nu avem la putere politicieni curajoşi, care ar avea capacitatea de a vedea lucrurile cu un pas înainte şi de a le anticipa prin decizii şi acţiuni adecvate. Armata noastră este vai de capul ei şi nu ar face faţă nici măcar unei ciocniri ordinare cu forţele separatiste. Şi nu spun acest lucru pentru a jigni pe cineva, ci pentru că acest adevăr trebuie spus. Apropo, pornind inclusiv de la acest moment, noi, liberalii, am propus profesionalizarea armatei naţionale şi am elaborat chiar şi proiectele de legi necesare în acest sens, dar guvernarea s-a făcut că plouă, ignorându-le total.
O situaţie similară întâlnim şi în poliţie, care e politizată şi se ocupă cu ce vrei, numai nu cu ce trebuie. Şi aici precizez din nou: nu vreau să ofensez pe nimeni şi sincer mă doare starea deplorabilă în care se află poliţia noastră naţională, pentru că o bună parte din activitatea mea profesională am dedicat-o acestei instituţii importante în stat. Din păcate, trebuie să recunosc că poliţia noastră nu are acum capacitatea să asigure nici măcar ordinea publică, dar nu să apere integritatea şi independenţa ţării, aşa cum a făcut-o la începutul anilor 90, în timpul războiului de pe Nistru. Şi nu e vorba doar de poliţie, armată sau factorii de decizie de prim-rang, ci practic de toate instituţiile statului care au o cât de mică tangenţă cu o eventuală tensionare a situaţiei în Moldova, ca să nu folosesc termeni de genul celor folosiţi de portalul rusesc. Pur şi simplu, noi nu avem capacitatea adecvată de apărare şi acest lucru îl cunosc toţi acei care vorbesc deschis despre un posibil război civil în Republica Moldova.
În această situaţie, unica noastră soluţie este aderarea la NATO. Doar sub umbrela Alianţei Nord-Atlantice noi putem rezista presiunilor “pofticioşilor” de la Moscova, tuturor celor care visează refacerea fostului imperiu sovietic într-o formă sau alta. Doar NATO ne poate salva de revenirea în trecut sau, mai bine zis, de aducerea noastră forţată într-un spaţiu care tot timpul ne-a fost străin. Evident, aderarea la NATO nu se face într-o zi, dar pentru a apropia acest moment e nevoie să începem cât mai repede demersurile în direcţia respectivă. Declararea aderării la NATO drept o prioritate ar schimba substanţial datele problemei.
Pe lângă faptul că NATO ne-ar trata altfel, am determina şi Moscova să fie mai atentă în acţiunile sale ce vizează Republica Moldova. Astăzi NATO este un spaţiu de securitate eficient şi cel mai bun spaţiu de acest tip din câte au existat vreodată în istoria omenirii. NATO a ajuns deja la Prut şi o asemenea conjunctură geopolitică ne avantajează enorm. Iar dacă mai adăugăm aici şi faptul că această structură a dat mereu dovadă de foarte multă deschidere (aici aş aminti de intenţia de a inaugura o reprezentanţă a NATO la Chişinău, de decizia SUA de a ne acorda statut de aliat non-NATO etc.), ar fi păcat să nu beneficiem de circumstanţele favorabile şi de şansa cu adevărat istorică ce ni se oferă, pentru a scăpa o dată şi pentru totdeauna de problemele care ne ţin în şah de ani buni. Sigur, unii ar putea spune că în Constituţie este stipulat statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Este adevărat, dar la fel de adevărat este şi faptul că acest statut nu se respectă. Iar primii care-l încalcă sunt ruşii, continuând să-şi menţină armata lor pe teritoriul din estul Republicii Moldova. Şi dacă Rusia scuipă pe Constituţia noastră, şi dacă avem un principiu constituţional care nu se respectă, cine ne împiedică să-l modificăm? Să nu uităm că de modificarea lui a ajuns să depindă pacea, stabilitatea şi chiar viitorul Republicii Moldova ca stat.
Sursa: www.pl.md