Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputaţii PL din Parlamentul RM din cadrul grupului de prietenie R. Moldova — Franţa, Corina Fusu şi Gheorghe Brega, s-au întâlnit ieri, 17 septembrie 2014, cu delegaţia senatorilor din cadrul Senatului Republicii Franceze: Josette DURRIEU, Preşedinta Grupului de prietenie, Patrice GÉLARD şi Jean-Claude FRÉCON.
În cadrul acestei întrevederi, Corina Fusu a mulţumit Republicii Franceze pentru sprijinul permanent acordat întru promovarea democraţiei şi valorilor europene. D-na Fusu a menţionat faptul că limba franceză a fost un factor determinant în păstrarea grafiei latine şi limbii române în perioada sovietică.
Tot aici, Corina Fusu s-a referit la raportul delegaţiei deputaţilor din Adunarea Naţională a Republicii Franceze, urmare a vizitei din perioada 13–16 aprilie 2014, unde este menţionat că pe teritoriul Republicii Moldova se vorbeşte limba română, drept urmare a deciziei Curţii Constituţionale, din decembrie 2014, datorită sesizării deputaţilor Fracţiunii PL.
De asemenea, a fost scoasă în evidenţă marea problemă a corupţiei cu care se confruntă în special sectorul public, precum şi preluarea schemelor de corupţie ale comuniştilor de către guvernarea actuală. Un alt pericol, în contextul escaladării agresiunii ruseşti în zonă, îl constituie şi canalele ruseşti care exercită o politică editorială propagandistică şi manipulatorie. Or, ruşii poartă război nu doar cu tancuri şi muniţii, dar şi prin intermediul instituţiilor mass-media. Corina Fusu a subliniat că în contextul geopolitic actual, când Federaţia Rusă a intervenit militar pe teritoriul statului vecin, Ucraina, securitatea RM devine o problemă prioritară.
În final, Prim-viceprşedinta PL i-a mulţumit D-nei Josette Durieu, raportor pentru RM în cadrul APCE, timp de 14 ani, care a adus o contribuţie esenţială la promovarea valorilor democratice şi a statului de drept, precum şi promovarea unor legi importante în domeniul Audiovizualului.
La rândul său, D-na Durieu ne-a asigurat că RM va avea parte de tot sprijinul din partea Parlamentului francez. Franţa ar putea ratifica Acordul de Asocierea între RM şi UE până la finele acestui an, chiar în condiţiile unei perioade complicate a politicului din Franţa. Ea a dorit forţelor de orientare europeană şi democratică să obţină victorie la alegerile din noiembrie 2014, pentru a putea continua parcursul european. D-na Josette Durieu ne-a asigurat că Uniunea Europeană este foarte atentă la ce se întâmplă în Ucraina şi este îngrijorată de situaţia din Transnistria. UE veghează asupra securităţii hotarelor sale, iar în aceste limite se regăseşte şi Republica Moldova.
Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md