Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, Corina Fusu, Prim-vicepreşedintă a PL, Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte al PL şi Gheorghe Brega, mebru al Biroului Politic al PL, Deputaţi ai Partidului Liberal în Parlamentul RM, au avut o întrevedere astăzi, 17 octombrie 2014, cu un grup al reprezentanţilor Parlamentului Letoniei, condus de D-na Inese Libina-Egnere, Vicepreşedintă Saeima, Partidul Reformei în Coaliţia de guvernare. Din componenţa delegaţiei letoniene au mai făcut parte Dl Andrejs Klementjevs, Vicepreşedinte Saeima, Concord Centre (Centrul Aromie) în opoziţie, Dl Daniels Pavluts, Consilier la Ministerul Economiei al Letoniei, Misiunea UE de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova şi Dl Zigmars Gratkovskis, Consultant principal, Secţia Protocol.
În cadrul întrevederii, oficialii au abordat chestiuni ce se referă la situaţia socială şi politică actuală din Republica Moldova, campania electorală, politica şi priorităţile Partidului Liberal, continuarea cursului european al republicii, implementarea reformelor, dezvoltarea economiei, problema transnistreană, situaţia geopolitică şi posibilele consecinţe asupra R. Moldova, schimbul de experienţă între R. Moldova şi Letonia ş.a.
La începutul discuţiei, de D-na Inese Libina-Egnere, Vicepreşedintă Saeima, Partidul Reformei din Coaliţia de guvernare a Letoniei, a precizat că “scopul întâlnirii este de a discuta şi găsi posibilităţii pentru a îmbunătăţi şi continua colaborarea noastră, ca şi state, ca şi deputaţi, având în componenta delegaţiei şi opoziţia, şi coaliţia, şi experţi”.
Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, a vorbit despre politica Partidului Liberal şi a accentuat că “PL nu se află la guvenare, dar nu este nici în opoziţie, pentru că Deputaţii PL susţin toate proiectele ce ţin de integrarea europeană, bunăstarea cetăţenilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor, dar este în opoziţie faţă de contrabandă, corupţie, încălcarea legii, interesele proprii sau de partid”.
De asemenea, Mihai Ghimpu a reiterat că “Partidul Liberal este unicul partid care promovează aderarea la NATO. Acest obiectiv nu ni l-am propus abia acum, reieşind din situaţia geopolitică creată, ci îl avem de la fondarea partidului”. În context, Preşedintele PL a informat delegaţia Letoniei şi despre principalele realizări ale Partidului Liberal pe plan naţional, făcând referinţă la decretul cu privire la Ziua Ocupaţiei Sovietice, desecretizarea arhivelor KGB, condamnarea crimelor regimului comunist de ocupaţie, inaugurarea monumentelor în memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie în mai multe localităţi din republică, sesizarea depusă la Curtea Constituţională, în baza căreia Limba Română a fost declarată limbă oficială a Republicii Moldova ş.a.
Abordând subiectul aderării la NATO, Preşedintele PL a accentuat că Deputaţii Partidului Liberal au depus o sesizare la Curtea Constituţională privind neutralitatea Republicii Moldova. Dânsul a menţionat că “în momentul când a fost adoptată Constituţia, inclusiv această prevedere, armata ocupantă se afla pe teritoriul republicii. Prin urmare, nu ne putem considera stat neutru cu prezenţa armatei ocupante pe teritoriul nostru”.
D-na Inese Libina-Egnere, în urma discuţiilor, a accentuat că “suntem un partener foarte bun al Republicii Moldova şi am venit să confirmăm, repetat, că susţinem R. Moldova în cursul său european. Pentru aceasta suntem gata să oferim ajutorul nostru pe domenii concrete: administrare regională, lupta cu corupţia, dezvoltarea economiei ş.a. Am venit să muncim împreună să asigurăm continuitatea acestui drum al Republicii Moldova către Uniunea Europeană”.
La rândul său, Preşedintele PL a mulţumit delegaţiai Letoniei — “Vă mulţumesc ca aţi venit, ne bucură faptul că sunteţi în continuare alături de noi şi vă interesaţi de ceea ce se va întampla la alegerile din această toamnă, din 30 noiembrie curent. Vă dorim mult succes în tot ceea ce faceţi şi sper ca această colaborare să aducă rezultate frumoase pentru Republica Moldova şi cetăţenii săi”.
Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md