Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Dorin Chirtoacă a participat la inaugurarea unui monument în satul unde a copilărit — Ignăţei, Rezina

|versiune pentru tipar||
PL / 19 noiembrie 2014
Partidul Liberal

În satul Ignăţei, Rezina, a fost inaugurat un monument în memoria victimelor regimului totalitar comunist. La ceremonia de inaugurare a participat Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Primar General al mun. Chişinău, al cărui tată este originar din această localitate.

Dorin Chirtoacă, vădit emoţionat de semnificaţia momentului, a accentuat că de ceva timp şi-a propus edificarea unui monument în localitatea de baştină a tatălui său, care de două ori a fost deportat cu familia în Siberia.

Referindu-se la alegerile care se apropie, Dorin Chirtoacă a menţionat că şi azi sunt forţe ostile acestui popor, care promovează instabilitatea, războiul şi sărăcia. “Păcat că azi cetăţenii sunt puşi în situaţia de a alege între UE — care înseamnă uniunea păcii, a bunăstării şi progresului, şi UV, care reprezintă dictatură, sânge şi lacrimi”, a mai menţionat Dorin Chirtoacă. Dânsul a accentuat că doar alegând calea corectă, doar asumându-ne trecutul, putem merge sigur şi ferm înainte.

“PL îşi propune ca în fiecare localitate din republică să fie înălţate monumente comemorative, căci copii şi urmaşii noştri trebuie să cunoască adevărul despre tragedia poporului român. Noi vom continua să luptăm pentru adevărul istoric, pentru dreptatea acestui popor care a suferit prea mult şi care merită să trăiască în demnitate. Partidul Liberal şi-a asumat misiunea grea de a lupta pentru identitatea naţională, pentru adevăr istoric, pentru limba română, alfabetul latin şi luptă consecvent pentru eliminarea consecinţelor nefaste ale regimului comunist. Veşnică memorie eroilor care au avut de suferit pentru că-şi iubeau neamul, limba, cultura şi tradiţiile! Noi trebuie să avem grijă ca populaţia Republicii Moldova să cunoască adevărul, iar Partidul Liberal este unul din puţinele formaţiuni politice care spun adevărul, care promovează valorile”, a mai menţionat Prim-vicepreşedintele PL.

Monumentul înălţat la Ignăţei, Rezina, a fost sfinţit de preotul din localitate, care a mulţumit Partidului Liberal că nu uită de înainaşii care şi-au dedicat viaţa pentru cauza neamului românesc.

Menţionăm, acest monument face parte din proiectul “Un monument pentru fiecare sat”, lansat de Mihai GHIMPU, Preşedintele PL, încă din perioada când exercita funcţia de Preşedinte Interimar al Republicii Moldova. Iar până în prezent, datorită Partidului Liberal au fost construite peste 120 monumente în localităţile în care există victime ale regimului comunist.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md

La mulţi ani, domnule preşedinte Mihai Ghimpu! La Şelemet, Cimişlia, liberalii au ridicat un monument în memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie