Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 23 noiembrie 2014, în s. Ustia, Dubăsari, a avut loc inaugurarea monumentului în memoria victimelor regimului comunist totalitar de ocupaţie. La eveniment au fost prezenţi şi Veceslav Untilă, Vicepreşedinte al Partidului Liberal, candidat PL la funcţia de deputat în Parlament, Florin Cârlan, Preşedintele Fundaţiei Grigore Vieru din New York, Ludmila Crăciun, Preşedinta Organizaţiei Teritoriale PL Dubăsari, precum şi victime ale regimului comunist şi locuitori ai satului.
După serviciul religios, în care au fost pomeniţi toţi cei care au avut de suferit de pe urma regimului comunist, cei prezenţi la inaugurare au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor regimului comunist.
Veceslav Untilă a venit cu un mesaj către locuitorii s. Ustia şi a accentuat faptul că, cu toate că suntem în campania electorală, acţiunea de astăzi nu este una electorală. “Acest proiect al Partidului Liberal — Un monument pentru fiecare sat, a început îndată după ce Mihai Ghimpu, care îndeplinea funcţia de Preşedinte Interimar al Repubicii Moldova, a declarat, prin decret prezidenţiat, ziua de 28 iunie — Ziua ocupaţiei sovietice. Din acel moment am mers din localitate în localitate ca să inaugurăm asemenea monumente, monumentele amintirii, ca să descoperim aceste plăci şi să ne aducem aminte de cei care, fără de vină, au fost deportaţi în Siberia.” — a menţionat Veaceslav Untilă. Dânsul a precizat că datorită acestui proiect, Partidul Liberal a inaugurat astfel de monumente în mai multe localităţi şi intenţionează ca în următorii 2 ani de zile să ajungă în toate cele 888 de primării ale republicii.
Cuvinte de mulţumire i-au fost adresate şi Ludmilei Crăciun, Preşedinta OT PL Dubăsari, fiindcă în mare măsură această realizare a fost posibilă datorită familiei Crăciun, “ei sunt ctitorii acestui monument” — a mai menţionat Dl Untilă.
Ludmila Crăciun a vorbit despre marea nedreptate care s-a abătut asupra populaţiei dintre Prut şi Nistru, care în anii 1941, 1949, 1951 a cunoscut infernul — “Ororile săvârşite de către regimul totalitar comunist au băgat frica în oameni. Din păcate, ecoul şi efectele ororilor din aceşti ani se resimt şi astăzi în societate. Noi, însă, nu uităm trecutul dureros al neamului nostru. Suntem aici pentru a ne comemora eroii. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei trecuţi din viaţă şi multă sănătate celor care, în pofida chinurilor şi a greutăţilor, au reuşit să se reîntoarcă acasă.”
La sfârşit de discurs, Ludmila Crăciun i-a rugat pe locuitorii satului să aibă grijă de “acest locuşor închinat celor deportaţi”.
Florin Cârlan, care a mulţumit că a avut posibilitatea să fie sufleteşte alături de cauza nobilă realizată în s. Ustia, a adus un gînd cald şi frăţesc şi din partea comunităţii române din New York, dar şi a americanilor.
Cîteva rude ale victimelor regimului comunist, inclusiv şi Vladimer Meleca, Preşedintele OT PL Tiraspol şi Gheorghe Colun, şi-au spus nedreptăţile prin care familiile lor au fost nevoite să treacă.
Vă aducem la cunoştinţă că în zilele următoare, în r. Dubăsari urmează a fi inaugurată încă un monument în memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie în s. Molovata.
Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md