Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Tinerii din Organizaţia Teritorială PL Centru, condusă de Roman Sofroni, au fost alături de copii participanţi la Grand Prix-ul Naţional “Primii paşi spre victorii”, competiţie de şah destinată copiilor de treaptă preşcolară, până la 6 ani (inclusiv). Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 22–23 noiembrie şi a fost organizat de Academia Naţională de Şah din Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Chişinău şi Biblioteca municipală Bogdan Petriceicu Haşdeu.
Prin aceste acţiuni, Tineretul Liberal demonstrează consecutivitate şi suport continuu mişcării de şah din Republica Moldova. Reamintim acţiunile de reparare şi întreţinere din vara acestui an a celor 5 table de şah, amplasate în Scuarul Catedralei din centrul Chişinăului, în parcul Valea Morilor, parcul Afgan, parcul “La izvor”, parcul Valea Trandafirilor şi tabla din sectorul Ciocana, instalată în apropierea Direcţiei de Învăţământ. Cele 5 table de şah au fost amplasate la iniţiativa şi cu suportul Primarului general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă.
La eveniment au participat şi tinerii candidaţi la funcţia de deputat în Parlament -Ştefan Schidu, Silvia Savca şi Eugenia Iurco.
Ştefan Schidu a ţinut să sublinieze că “Tineretul Liberal îşi asumă în mod conştient acţiuni menite să schimbe mentalitatea de sorginte sovietică a cetăţenilor. Am hotărât să fim alături de cei care contribuie la dezvoltarea şahului în rândul copiilor, pentru că tinerii sunt schimbarea.”
Silvia Savca a menţionat că inteligenţa şi spiritul competitiv de care dau dovadă copiii ne conving că Republica Moldova are viitor.
“În cazul în care ne dorim cetăţeni activi, responsabili, cu spirit de iniţiativă, trebuie să investim în copiii noştri, să le asigurăm un viitor mai bun, în bunăstare şi securitate. Doar NATO şi UE pot asigura pacea şi bunăstarea noastră! C PL în familia NATO şi UE!”, a conchis Eugenia Iurco, candidată PL la funcţia de deputat.
Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md