Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Fracţiunea Partidului Liberal a depus astăzi, 27 mai 2015, la ora 11:00, o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la hotărârile secretizate de Guvern pe cazul BEM, Banca Socială şi Unibank.
Autorii sesizării solicită interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (3) potrivit căruia “Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională”, raportat şi prin coroborare cu art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (2) şi art. 54 din Constituţia Republicii Moldova, dar şi elucidarea conţinutului alineatului citat în sensul oferirii unor explicaţii în privinţa constituţionalităţii faptului atribuirii parafei “secret” Hotărârilor Guvernului de acordare de către Banca Naţională a Moldovei a creditelor de urgenţă B.C. “Banca de Economii” S.A., B.C. “Banca Socială” S.A. şi B.C. “Unibank” S.A.
Deputaţii liberali precizează că prin prezenta sesizare nu contestă, în fond, conţinutul Hotărârilor de Guvern enunţate, dar elucidarea aspectului dacă astfel de reglementări, prin care se utilizează banul public, poate constitui secret de stat. Precum şi explicarea faptului dacă utilizarea banului public în sensul enunţat poate constitui secret de stat, respectiv identificarea limitelor restrângerii unor drepturi cetăţeneşti de acces la informaţie prin contrapunerea noţiunii de secret de stat.
Potrivit sesizării, este bine cunoscut că numai regimurile autoritare sau totalitare limitează libertatea cuvântului şi a exprimării, libertatea conştiinţei, libertatea presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă, dreptul de acces la informaţia vizând modul, mijloacele şi condiţiile în care se realizează administrarea treburilor de stat şi dreptul de a difuza astfel de informaţii.
Liberalii consideră că asemenea modalităţi de limitare a dreptului de acces la informaţie cu caracter public se realizează prin monopolizarea mijloacelor de informare în masă şi supunerea lor unui control politic total, prin intermediul cenzurii sau prin dezinformarea cetăţenilor şi interzicerea difuzării informaţiilor nefavorabile puterii.
Sursa: www.pl.md