Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimaţi tineri, nu există nimic mai scump pe acest pământ, decât libertatea omului şi a poporului. Numai un popor liber de puterea străinului sau de puterea despotului (tiranului) poate oferi oamenilor prezent şi viitor şi doar un om liber poate contribui la dezvoltarea democratică a societăţii.
Lipsa unei vieţi dinamice şi moderne, lipsa unui nivel de trai satisfăcător, dar mai ales lipsa oricărei perspective de viitor european şi românesc, credem noi, că este motivul principal care i-a determinat pe tineri să iasă pe data de 6 şi 7 aprilie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Adevărul e de partea voastră, dar viaţa continuă, cu noi sau fără noi şi, după cum a spus William Shakespeare “Viaţa e un teatru, iar noi suntem actori”. Iar dacă e aşa, altă cale, dragii noştri, decât să jucăm rolul până la sfârşit, nu este. Altfel spus, să continuăm lupta până la capăt pentru binele, libertatea şi unitatea neamului românesc.
Iată de ce vrem să vă mulţumim tuturor celor care aţi ieşit cu gânduri paşnice pe data de 6 şi 7 aprilie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi, totodată, să vă chemăm să nu cedaţi în lupta pentru libertatea noastră. Libertatea e ca un izvor, după cum am mai spus şi, dacă ai grijă de el, ai de unde bea apă. Sfatul meu este să avem grijă zi de zi de izvorul libertăţii noastre. Libertatea omului, cred eu, depinde doar de el. Libertatea poporului depinde de demnitatea lui.
Mihai Ghimpu spunea că “Despoţii dispar sau nu apar atunci când Lupţi şi Trăieşti cu DEMNITATE pentru LIBERTATE, iar imperiile care fură libertatea unui POPOR, mai devreme sau mai târziu MOR, iar Luptătorii pentru OM, NEAM şi ŢARĂ nu MOR niciodată”.
Vă invităm în această seară, la ora 18:00, să veniţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău să aprindeţi o lumânare şi să ne amintim de cei care au luptat şi au murit pentru o viaţă mai bună, pentru unitatea neamului românesc.
Sursa: www.pl.md