Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Partidul Liberal califică dosarul pe numele Primarului general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă — drept un dosar politic

|versiune pentru tipar||
PL / 19 iulie 2017
Partidul Liberal

Partidul Liberal califică dosarul pe numele Primarului general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă — drept un dosar politic. Despre aceasta a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PL, Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu a declarat că nu au făcut până acum declaraţii fiindcă a lăsat să se deruleze ancheta.

“Am avut o pauză, nu ne-am expus în problema arestărilor, decât la început, când am spus că sunt dosare politice şi rămân pe aceeaşi poziţie. Am lăsat ca ancheta să-şi facă lucrul, să nu spună că facem presiuni. Zilele acestea Procurorul a finalizat ancheta şi putem liber să ne expunem pe marginea problemei”, a precizat Mihai Ghimpu.

Totodată, Mihai Ghimpu a spus că scopul intentării acestui dosar a fost de a-l înlătura pe Dorin Chirtoacă de la controlul asupra Primăriei Chişinău.

În acest context, Preşedintele PL a analizat toate probele prezentate de procurori în dosarul lui Dorin Chirtoacă şi le-a calificat drept “probe zero”.

1. Declaraţiile lui Grozavu şi Gamreţchi

Potrivit lui Mihai Ghimpu, principalele probe care au servit pentru reţinerea lui Chirtoacă au fost declaraţiile viceprimarului Nistor Grozavu şi a şefului de la Transporturi Igor Gamreţchi

“Aceste aşa-zise declaraţii au apărut în urma arestărilor, nu în 2015 când a fost pornit dosarul. Declaraţia lui Gamreţchi nu poate fi considerată ca probă pentru că el este principalul învinuit. Declaraţia lui Grozavu că a primit indicaţia de la Primar, a fost făcută după valul de arestări, nu în 2015 când a fost deschis dosarul. Grozavu era împuternicit de CMC să semneze acest contract nu de primar”, a declarat Mihai Ghimpu.

2. Certificatul de urbanism

Pentru ca acest declaraţii să fie credibile, Ghimpu spune că la dosar a fost anexat ca probă certificatul de urbanism.

“Certificatul este semnat de Grozavu, Didenco şi Carpov. Acest certificat nu are semnătura lui Chirtoacă. Sunt alte zeci şi sute de certificate de urbanism care au semnătura primarului, dar acesta NU. Mai mult, el a apărut în urma demersului lui Gamreţchi către Grozavu. Primarul a luat cunoştinţă cu el aproape peste trei luni”, a declarat liderul PL.

3. Fotografia din Germania

O altă probă la dosar este o fotografie făcută în Germania în care apare primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, cu un motan în braţe.

“Motanul e al familiei surorii lui Gamreţchi. Sora lui Gamreţchi are un baiat. Firma vizată în dosar cu cele 26% e pusă pe numele baiatului. Ei au dus drept probă această poză făcută în 2014, când primarul împreună cu alţi colegi au fost în delegaţie în Germania. Reiese că motanul Şura va fi martor care va da depoziţii la judecată că Dorin Chirtoacă s-a înţeles cu stăpânul lui să împartă firma în jumate”, a subliniat Preşedintele Ghimpu.

4. Înlăturarea avocaţilor

În opinia lui Mihai Ghimpu înlăturarea avocaţilor este principala dovadă a faptului că dosarul este unul politic.

“Este cea mai gravă încălcare şi e o dovadă clară că e un dosar politic. Eu am lucrat şi pe timpul Uniunii Sovietice, am fost judecător în perioada aceea şi aşa ceva nu am întâlnit. Cei vinovaţi Grozavu şi Gamreţchi sunt la libertate, dar Dorin Chirtoacă e în arest la domiciliu. Scopul a fost să-l îndepărteze ca să pună mâna pe Primărie. Aţi văzut deja că proiectele vin din altă parte”, a conchis Preşedintele PL.

Deputatul PL Ion Casian, care de profesie este avocat a menţionat că “atât dosarul lui Dorin Chirtoacă, cât şi procedeele aplicate faţă de el poartă adâncă conotaţie politică.

Este adevărat că atât Convenţia Europeană, dar şi Constituţia Republicii Moldova în faţă sunt puse «drepturile omului», apoi urmează statul, conducerea etc. Unul din drepturile omului este dreptul la apărare, iar acţiunea pe care a făcuto procurorii inventând un motiv de a înlătura avocaţii din proces. În Codul de procedură penală există vreo 12 motive, prin care un avocat să fie înlăturat, dar nici unul nu se regăseşte în ordonanţa procurorului.

Această ordonanţă de înlăturarea avocaţilor lui Dorin Chirtoacă este un abuz, este sfidător ce au făcut procurorii. Dacă ei îşi permit să se comporte astfel cu o persoană cu înaltă funcţie, cu înaltă autoritate în societate şi în stat, cum este cea de Primar general a mun. Chişinău, atunci cum ei se comportă cu ceilalţi”, a punctat deputatul PL.

Sursa: www.pl.md

Mihai Ghimpu se adresează Procurorului General şi solicită lista persoanelor care au luat credite neperformante de la Banca de Economii Liberalii au propus adoptarea de către Parlament a Declaraţiei privind condamnarea unor acte de instigare la separatism