Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă PLDM cu privire la iniţiativa legislativă a deputatului Vlad Filat

|versiune pentru tipar||
PLDM / 4 septembrie 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 4 septembrie 2008, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat a înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă un proiect de lege pentru completarea articolului 172 din Legea bugetului de stat pe anul 2008.

Iniţiativa prevede alocarea sumei de 113 milioane de lei pentru majorarea salariilor cadrelor didactice şi altor categorii de personal din instituţiile şi organizaţiile de învăţămînt.

Sursele necesare pentru acoperirea financiară a iniţiativei vor fi încasările din vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică.

Această iniţiativă vine să soluţioneze revendicările salariale ale cadrelor didactice.

Guvernarea sfidează revendicările legitime ale cadrelor didactice Declaraţie PLDM privind evoluţiile recente în reglementarea diferendului transnistrean