Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Liberal Democrat din Moldova propune partidelor politice din ţară semnarea unui apel adresat participanţilor la reuniunea Consiliului Ministerial OSCE, care va avea loc la Helsinki, Finlanda, în perioada 4–5 decembrie curent. PLDM propune ca partidele politice din ţară să sensibilizeze înaltul for OSCE asupra prezenţei militare a Federaţiei Ruse în ţara noastră şi să solicite participanţilor la înalta reuniune de la Helsinki reluarea discuţiilor privind prezenţa militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova. Se solicită, de asemenea, intensificarea demersurilor către factorii de decizie ai Federaţiei Ruse pentru a asigura onorarea angajamentelor asumate de către aceasta în anul 1999, la Summitul OSCE de la Istambul.
Problema prezenţei militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova este foarte actuală, mai ales că, în urma evenimentelor din această vară din Caucaz, situaţia în regiune s-a schimbat. Aceste evenimente au demonstrat că forţele militare ruse, dislocate în zonele de conflict contrar voinţei statelor respective, sunt, mai degrabă, purtătoare de instabilitate.
Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă speranţa că Apelul către participanţii la reuniunea Consiliului Ministerial OSCE de la Helsinki va fi susţinut de către toate partidele democratice pro-europene din ţara noastră. Această acţiune se înscrie în eforturile PLDM pentru o reglementare durabilă a diferendului transnistrean.