Onorată asistenţă, stimaţi colegi!

În ultimii ani, guvernarea s-a învăţat să întocmească rapoarte tot mai optimiste. Dacă e să te conduci de ele — suntem la un pas de aderare la Uniunea Europeană, la un pas de soluţionarea conflictului transnistrean, instituţiile statului lucrează perfect, drepturile omului sunt respectate cu stricteţe, ritmurile creşterii economice ne permit să lăsăm cu mult în urmă ţările din zona, iar nivelul de trai depăşeşte aşteptările. Însă un lucru e cert: nimeni nu crede în aceste rapoarte, nici Europa, nici cetăţenii noştri, nici chiar cei care le-au scris.

Zgomotul propagandistic legat de integrare în UE a fost întrerupt pe parcursul acestui an de aprecierile deloc încurajatoare a structurilor UE, de declaraţiile ambasadorilor UE acreditaţi la Chişinău, care în termeni diplomatici, dar foarte insistent, ne-au spus că la capitolul democraţie stăm foarte prost, şi a culminat cu introducerea Republicii Moldova în parteneriatul estic alături de Belarus.

Cu nimic mai vizibile nu sunt nici “progresele” în soluţionarea diferendului transnistrean. Guvernarea noastră oscilează între declaraţii de fidelitate formatului 5 plus 2 şi încercările stîngace de a-i păcăli pe toţi, negociind disperat doar cu Moscova. Caracterul ocult al negocierilor într-o problemă de interes naţional şi speranţa puerilă într-o soluţionare a conflictului pe la spatele societăţii denotă cît se poate de clar inconsistenţa afirmaţiilor guvernului despre deschidere, transparenţă şi dialog.

Un capitol extrem de important îl reprezintă independenţa justiţiei. Oricît ar încerca guvernarea să ne convingă că în Republica Moldova justiţia nu este subordonată puterii, condamnările la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului demonstrează contrariul. Astăzi, societatea noastră cunoaşte perfect ale cui interese apără sistemul judiciar, Ministerul de Interne, Procuratura, CCCEC, SIS. Statul de drept, separaţia puterilor şi drepturile omului sunt pentru actuala putere doar clişee propagandistice, iar invocarea acestor principii în raport cu atîta insistenţă este de-a dreptul ridicolă.

Guvernul de la Chişinău nu numai că încalcă cele mai importante drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, dar într-un mod cu totul inexplicabil respinge oportunităţile de a lărgi aceste drepturi. Uniunea Europeană, prin intermediul statului român a propus semnarea Convenţiei privind micul trafic la frontieră, care prevede circulaţia liberă a cetăţenilor noştri într-o zonă de pînă la 50 km în România, însă Guvernul a invocat pretexte inconsistente, prejudiciind substanţial interesele populaţiei, şi încălcînd drepturile omului.

Libertatea presei, judecînd după raport, reprezintă o prioritate incontestabilă a Guvernului. Dacă dispariţia din piaţa mediatică a unor importante posturi tv cu o politică editorială independentă, atacurile asupra publicaţiilor care s-au încumetat să critice puterea, intimidările permanente ale jurnaliştilor şi transformarea televiziunii şi radioului public în instrumente de propagandă comunistă sunt într-adevăr o prioritate a guvernului, atunci sarcina a fost îndeplinită.

Nu stau mai bine lucrurile şi în domeniul economiei. Eficienţa politicilor economice şi financiare ale Guvernului se poate caracteriza printr-o simplă analiză a balanţei de plăţi. Şi în 2008, economia este dependentă de injecţiile financiare de la cetăţenii care muncesc peste hotare. Deficitul balanţei comerciale ia proporţii catastrofale de peste 3 miliarde dolari SUA. Şi asta în mare parte datorită restricţiilor impuse la export, prin stabilirea preţurilor în vamă, monopolizarea dreptului de a exporta unele categorii de produse.

Pe de altă parte, importurile au crescut enorm, dar activităţile de import şi comerţul intern sunt monopolizate de companii afiliate puterii. Aceasta şi explică faptul de ce, în condiţiile aprecierii leului, preţurile de monopol la produsele importate nu au scăzut. Supraprofituri enorme au fost obţinute de către unii importatori (inclusiv din importul de gaze naturale, carburanţi, electrocasnice, carne etc.), în timp ce exportatorii sau producătorii de produse pentru export îşi contabilizează pierderile. Importatorii de carburanţi sunt marii cîştigători: pe lîngă venituri fabuloase din diferenţa de curs, aceştia mai cîştigă şi din tărăgănarea intenţionată a ajustării preţurilor pe piaţa internă la reducerile preţului petrolului la bursele internaţionale. Alte industrii la fel întîrzie să reducă preţurile odată cu tendinţele de pe piaţa petrolului şi ţiţeilor (la gaze naturale, la transport auto şi feroviar, etc.).

Politica de dirijare a ratei de schimb valutar pe parcursul anului 2008 şi aprecierea considerabilă a leului faţă de alte valute nu este altceva decît ruinarea producătorilor autohtoni, descurajarea exporturilor şi reducerea la 0 a beneficiilor din preferinţele comerciale oferite de către Uniunea Europeană în comerţul cu Republica Moldova. O soluţie care ar fi rezolvat parţial problema exporturilor ar fi fost Convenţia cu Uniunea Europeană privind micul trafic la frontieră, cu brio blocată şi respinsă de către Guvernul Republicii Moldova.

Producţia agricolă, în care ţăranii au investit muncă şi bani, a fost comercializată în 2008 sub costurile de producere. Pentru un kilogram de grîu, avînd un cost de producţie de 1,70 lei, preţul de achiziţie a fost de doar 80–90 bani, 1 kg de orz, cu un cost de 1,40 lei — preţul 1,20 lei, 1 kg de floarea-soarelui, cu un cost de 2,20 — preţul 1,90 lei, 1 kg de porumb, cu un cost de 1,40 — preţul 80–90 bani. Costul de producere a unui kilogram de struguri a fost de 2,4 lei, în timp ce preţul de achiziţie — de doar 2,1–2,2 lei. Din aceste considerente, 15 la sută din roada de struguri s-a pierdut nefiind culeasă. Şi de vină este lipsa politicilor în domeniul agriculturii, precum şi multiplele interdicţii la export. Dintr-o ramură de bază a economiei naţionale şi principala îndeletnicire şi sursă de venit a cetăţenilor noştri, agricultura a devenit una falimentară.

Chiar dacă în Programul Guvernului pentru anii 2008–2009 un întreg capitol este întitulat “Sporirea competitivităţii economice” constatăm că, de fapt, economia Republicii Moldova a devenit şi mai necompetitivă, atît pe plan intern cît şi pe extern. Explicaţia principală este că, prin politicile sale economice şi financiare de menţinere artificială a cursului leului, Guvernul a descurajat antreprenorii, a creat blocaje la export, a pus la pămînt tot sectorul real al economiei, a devalorizat economiile populaţiei acumulate cu greu, inclusiv la munci peste hotare.

Sub acoperirea unor împachetări pro-economice, guvernarea a ştiut să direcţioneze fluxurile financiare spre propriile buzunare şi conturi bancare, să distrugă şi acele puţine elemente de economie de piaţă funcţională, create cu atîta greu. Statul, în loc să protejeze regulile de joc şi concurenţa loială, s-a avîntat în scheme de preluare a afacerilor profitabile în interesul grupului politico-financiar aflat la guvernare.

Conform informaţiei Fiscului, la buget s-au încasat doar 9 milioane lei din legalizarea activelor şi mijloacelor băneşti. Acestea sunt “beneficiile” aşa-numitei liberalizări! Costurile — circa 2 miliarde lei “iertaţi” în formă de plăţi neonorate de agenţii economici, o nouă creştere a neplăţilor la buget şi condiţii inechitabile pentru cei care au beneficiat de amnistia fiscală şi cei care şi-au onorat obligaţiunile.

Graba cu care se încearcă privatizarea mai multor active din proprietatea statului provoacă bănuieli asupra situaţiei reale a bugetului de stat. Recenta stopare a restituirii TVA în contul agenţilor economici din lipsa de bani la buget şi activarea schemelor de achitări reciproce sunt cele mai elocvente exemple că bugetul, caznaua statului, este golit de guvernanţi.

În plus, încercarea unora de a se pricopsi cu active importante înainte de plecare în 2009, folosind miniştrii şi funcţionarii publici în schemele lor de tip mafiot, îi face pe ultimii complici şi responsabili direcţi. Mă întreb şi vă întreb: care-i logica privatizării masive în decembrie 2008, în plină criză mondială şi regională, în lipsa investitorilor serioşi? Şi de ce în 2001–2007 v-aţi ocupat de naţionalizare, care, în urma deciziilor CEDO, costă tot mai mult bugetul de stat?

Decizia de majorare a normei rezervelor obligatorii a majorat considerabil costul resurselor creditare, atît pentru dezvoltarea afacerilor cît şi pentru populaţie. Această decizie a pus pe jar băncile comerciale; în goană după depozite se oferă o dobîndă de 24–25% anual, în timp ce creditele nu pot fi obţinute cu o dobîndă sub 29–30%, iar unele bănci chiar au blocat creditarea. Trebuie să înţelegem, că nici business-ul şi nici populaţia nu-şi mai pot permite credite atît de scumpe.

Politica de centralizare a finanţelor publice şi de lipsire a unităţilor teritorial administrative de o reală autonomie financiară promovată insistent de Guvern a creat mai multe blocaje în funcţionarea normală a UTA. Repartizarea resurselor financiare din bugetul de stat se face pe criterii politice. Raioanele conduse de reprezentanţii actualei guvernări beneficiază, an de an, de transferuri importante, pe cînd restul sunt discriminate. Astfel, populaţia este pedepsită fără discernămînt pentru opţiunea politică din alegerile locale.

După ani de ignorare a Parlamentului şi a opiniei publice, în ajun de alegeri Guvernul vine, în sfîrşit, cu un raport. Epoca Tarlev este omisă de parcă nu tot comuniştii guvernau această ţară, de parcă executivul s-a schimbat din temelie. Acelaşi Guvern, aceiaşi oameni, aceeaşi încercare de a substitui realitatea cu rapoarte triumfaliste.

De 7 ani, Republica Moldova este într-o criză profundă. Amatorismul, iar deseori chiar scamatorismul de care s-au condus guvernanţii pe parcursul anilor în politicile economice iese la iveală în special acum, în plină criză economică mondială. Probabil, înţelegînd că nu mai poate “convinge” populaţia şi agenţii economici, Guvernul şi-a schimbat tactica şi încearcă să transpună eşecul guvernării pe seama crizei. În realitate, nu e vorba doar de o criză, ci de falimentul total al modelului comunist de guvernare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet