Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Apel al Organizaţiei de Tineret a PLDM către cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotarele ţării

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 februarie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Să trimitem un vot acasă!

Stimaţi concetăţeni,

Partidul Liberal Democrat din Moldova a pledat constant pentru respectarea dreptului dumneavoastră legitim de a vota în cadrul scrutinului parlamentar din 5 aprilie 2009. Încă la 23 ianuarie 2009, PLDM a atenţionat opinia publică şi organele competente despre problemele existente în asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare.

La 28 ianuarie, PLDM a cerut Guvernului şi Comisiei Electorale Centrale să deschidă un număr suficient de secţii de votare în ţările în care există comunităţi ale cetăţenilor moldoveni şi nu doar în cadrul reprezentanţelor diplomatice ale Republicii Moldova. Am cerut instituţiilor respective desfăşurarea unor campanii de informare în presa străină privind alegerile parlamentare şi alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea participării la vot a concetăţenilor noştri.

Deputatul Vlad Filat, Preşedintele PLDM, a cerut, la 2 februarie curent, Parlamentului să intervină în vederea creării condiţiilor necesare pentru participarea la scrutin a cetăţenilor moldoveni din străinătate.

La 6 februarie, PLDM a îndemnat clasa politică şi societatea civilă să susţină demersurile comunităţilor moldovenilor de peste hotare şi să promoveze un mesaj comun în problema asigurării dreptului constituţional la vot al concetăţenilor noştri.

Peste 4000 de cetăţeni adunaţi în centrul Chişinăului, la mitingul organizat de către PLDM la 8 februarie, au protestat faţă de refuzul de a asigura dreptul la vot al cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi peste hotare. Rezoluţia mitingului de protest, prin care s-a cerut respectarea dreptului la vot al moldovenilor din afara ţării, a fost depusă la Preşedinţie, Parlament, Guvern şi CEC.

Avînd mandatul mai multor comunităţi ale moldovenilor din Irlanda, Marea Britanie, Spania, Italia, la 10 februarie, PLDM a depus o plîngere la CEDO privind încălcarea dreptului electoral garantat de Articolul 3 al Primului Protocol Adiţional la Convenţia Europeană, la care Republica Moldova este parte.

Stimaţi concetăţeni,

Guvernarea comunistă a refuzat categoric să dea curs propunerilor Partidului Liberal Democrat din Moldova, făcînd imposibilă participarea la vot a cetăţenilor noştri aflaţi peste hotare. După ce v-au impus să părăsiţi ţara, să vă lăsaţi familiile şi gospodăriile, comuniştii încearcă să vă înlăture şi din viaţa politică activă a ţării. Ei au nevoie doar de banii pe care îi trimiteţi Dumneavoastră acasă, pe baza cărora pot raporta creşterea nivelului de bunăstare a poporului.

Pentru a nu permite continuarea fărădelegii, a dispreţului faţă de cetăţenii care, prin munca extenuantă şi umilinţa suportată zilnic, fac ca Republica Moldova să supravieţuiască vă chemăm să spuneţi un NU hotărît guvernării comuniste.

Facem Apel către toţi cetăţenii moldoveni din Italia, Portugalia, Spania, Irlanda, Marea Britanie, Franţa, Israel, Grecia, România, Federaţia Rusă, SUA să-şi telefoneze familiile, rudele, prietenii aflaţi în Moldova, să-i îndemne să iasă la alegeri pe 5 aprilie 2009 şi să voteze împotriva comuniştilor. În aşa mod, vom reuşi să aducem voturile Dumneavoastră acasă şi să dăm undă verde reconstrucţiei şi modernizării Republicii Moldova.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Comunicat de presă al PLDM cu privire la acţiunile PLDM pentru asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor moldoveni din străinătate Comunicat de presă al PLDM cu privire la acţiunea tineretului liberal democrat “Să trimitem un vot acasă”