Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM îşi reiterează apelul la consolidarea forţelor de opoziţie

|||
PLDM / 25 martie 2009

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că regimul comunist, conştient de înfrîngerea sa în actualul scrutin parlamentar, recurge la acţiuni tot mai violente şi ilegale de intimidare a cetăţenilor şi partidelor de opoziţie. În acest context, devine imperios necesară consolidarea forţelor democratice şi coordonarea tuturor acţiunilor lor.

PLDM a lansat în luna mai anul 2008 oferta pentru principalele partide de opoziţie de a constitui Consiliul pentru Dialog şi Cooperare, care să asigure consolidarea forţelor democratice în lupta lor cu regimul autoritar comunist.

PLDM salută disponibilitatea Alianţei Moldova Noastră de a contribui la unificarea eforturilor opoziţiei. Ne exprimăm convingerea că PLDM, AMN şi PL vor răspunde prompt aşteptărilor electoratului de a demonta pentru totdeauna regimul comunist şi a pune începuturile unei guvernări democratice eficiente.

PLDM îşi reiterează disponibilitatea de a întreprinde toate măsurile în vederea consolidării forţelor de opoziţie şi a întrării Republicii Moldova în normalitate.

Serviciul de presă al PLDM
Intoleranţa faţă de presă este inadmisibilă Declaraţia PLDM în legătură cu arestarea şi expulzarea ilegală a cetăţenilor români Răzvan Cazacu şi Radu Popescu
2009 [161]