Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Liberal Democrat din Moldova a luat act de adresarea preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin şi declară următoarele:
Partidul Comuniştilor şi personal Vladimir Voronin nu au fost niciodată în situaţia în care să pună condiţii Partidului Liberal Democrat din Moldova. PLDM îşi desfăşoară activitatea în baza valorilor sale: libertate, egalitate şi solidaritate, şi a principiilor — supremaţia legii, caracterul democratic al guvernării.
PLDM a cerut şi va cere cu insistenţă eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor persoanelor arestate abuziv de poliţie. Sute, sau poate mii de tineri, sunt aruncaţi în închisorile regimului şi sunt judecaţi în stil NKVD-ist, torturaţi, maltrataţi, umiliţi şi ucişi. Amintim aici de Valeriu Boboc şi Ion Ţîbuleac. PLDM este categoric împotriva modului în care regimul comunist criminal încearcă să scape de probele de teroare aplicate propriilor cetăţeni. Amnistia promisă la postul public de televiziune “Moldova 1” de către Vladimir Voronin nu poate fi pusă in aplicare, deoarece prerogativa preşedintelui RM este graţierea persoanei, iar amnistierea trebuie să facă obiectul unei legi aprobate de Parlament, pe cînd noul legislativ nu s-a constituit. Mai constatăm că în felul acesta Vladimir Voronin se face vinovat de implicare în actul de justiţie şi demonstrează în felul acesta controlul total pe care îl exercită asupra organelor de anchetă şi judiciare.
În ceea ce priveşte acuzele aduse României de către preşedintele în exerciţiu, PLDM le califică drept rezultatul românofobiei de care dă dovadă partidul Comuniştilor PLDM califică acuzele la adresa României drept minciunoase şi nefondate. Ţinem să amintim că presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering a declarat că “România apartine Uniunii Europene, iar provocarile la adresa României reprezinta si provocarile noastre”. Drept consecinţă, autorităţile Republicii Moldova vor trebui să facă faţă unei anchete internaţionale, solicitată inclusiv de Uniunea Europeană.