Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia PLDM cu privire la alegerile parlamentare anticipate

|versiune pentru tipar||
PLDM / 16 iunie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova, rămînînd consecvent în aprecierea caracterului fraudulos al scrutinului parlamentar precedent, califică demararea alegerilor parlamentare anticipate ca singura soluţie pentru instaurarea în Republica Moldova a unei guvernări reprezentative şi democratice.

PLDM constată că partidul de guvernămînt n-a renunţat la practicile de intimidare şi defăimare a opoziţiei şi continuă să manipuleze cetăţenii prin intermediul presei aservite, inclusiv al audiovizualului public. Abordarea tendenţioasă şi eronată a evenimentelor din 7 aprilie şi a celor care au urmat a devenit tema principală a propagandei comuniste şi reprezintă o continuare a campaniei electorale agresive şi minciunoase, în care falsul, trucarea materialelor documentare, neglijarea principiilor prezumţiei nevinovăţiei şi etichetările au devenit o normă.

Partidul Comuniştilor continuă să neglijeze cerinţele rezoluţiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Parlamentului European şi cerinţele miniştrilor de externe ai Uniunii Europene, prin care a fost condiţionată semnarea unui nou Acord cu Republica Moldova, concentrîndu-şi eforturile asupra modificărilor menite să favorizeze comuniştii. Reducerea cotei de participare la o treime şi micşorarea pragului electoral au avut obiectivul concret de a stimula absenteismul şi a facilita trecerea în Parlament a eventualilor sateliţi ai comuniştilor.

Un act de cinism şi de lipsă de respect pentru dreptul fundamental al cetăţeanului de a alege îl reprezintă decretul prezidenţial prin care votarea va avea loc în zi de lucru. Este o premieră absolută pentru Republica Moldova, iar intenţia este mai mult decît vădită: de a crea dificultăţi în participarea la vot a cetăţenilor amplasaţi în cîmpul muncii şi, în special, a cetăţenilor care muncesc peste hotare.

Acţiunile Partidului Comuniştilor demonstrează încă odată că această formaţiune nu doreşte organizarea alegerilor libere şi corecte. În dorinţa de a-şi păstra cu orice preţ puterea, regimul Voronin sfidează voinţa cetăţenilor, legislaţia naţională, cerinţele instituţiilor internaţionale.

Partidul Liberal Democrat din Moldova cere instituţiilor internaţionale să monitorizeze strict alegerile parlamentare anticipate la toate etapele şi să efectueze rapoarte intermediare.

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi reiterează poziţia fermă că numai desfăşurarea alegerilor libere şi corecte vor aduce calmul în ţară, vor consolida societatea şi vor oferi legitimitate unei guvernări democratice.

Serviciul de presă al PLDM
Deputaţii PLDM l-au omagiat pe Eminescu PLDM va fi figura cu numarul 5 în buletinul de vot