Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Consiliul de Administraţie al Fondului “Aprilie 2009” a venit cu iniţiativa de a construi în municipiului Chişinău un monument al victimelor torturii. În acest sens, Fondul a solicitat Consiliului Municipal Chişinău să aloce un teren adecvat pentru construcţia monumentului.
În adresarea către CMC, se menţionează că “în condiţiile în care guvernarea comunistă refuză să-şi recunoască vina, să-şi ceară public scuze şi să-şi asume plenar responsabilitatea pentru acţiunile îndreptate împotriva cetăţenilor Republicii Moldova, este de datoria noastră să-i susţinem pe cei care au avut de suferit în urma regimului dictatorial instaurat de Vladimir Voronin şi să le oferim reabilitare morală”.
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că înălţarea unui asemenea monument ar constitui un omagiu adus victimelor torturii şi o compensare morală pentru persoanele care au fost supuse unui tratament inuman şi degradant de către regimul comunist. În acelaşi timp, monumentul va fi dovadă istorică a adevăratei facturi a regimului care a condus Moldova, începînd cu anul 2001.
Sursele pentru înălţarea monumentului vor fi alocate din Fondul “Aprilie 2009”. Pînă acum din contul sumelor colectate în acest fond au fost acordate ajutoare pentru familiile tinerilor decedaţi, pentru reabilitarea fizică a celor torturaţi şi pentru asigurarea asistenţei juridice a persoanelor arestate în urma protestelor.
Din Consiliul de Administraţie al Fondului “Aprilie 2009” fac parte Victor Boboc, tatăl lui Valeriu Boboc, Iurie Crăciuneac, victimă a torturii, şi Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Serviciul de presă al PLDM