Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Sediul PLDM din Stăuceni a fost vandalizat

|versiune pentru tipar||
PLDM / 11 iunie 2010
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Sediul Organizaţiei Primare Stăuceni a Partidului Liberal Democrat din Moldova a fost deteriorat în cursul nopţii de 10 spre 11 iunie.

Geamurile sediului au fost sparte, pereţii şi panoul de la intrare au fost împroşcaţi cu pietre calcaroase.

Preşedintele Organizaţiei Primare Stăuceni a PLDM a sesizat organele de poliţie, care au sosit la faţa locului pentru investigaţii.

Primele cercetări au arătat că este vorba despre o acţiune premeditată şi planificată din timp.

PLDM a adresat un demers către Comisariatul de Poliţie al sectorului Rîşcani din municipiul Chişinău, în care a solicitat examinarea minuţioasă a cazului pentru identificarea autorilor atacului şi tragerea lor la răspundere penală conform legislaţiei în vigoare.

Amintim că, acum două luni, a fost incendiat sediul PLDM din Cantemir. Cauza penală în privinţa a 3 tineri învinuiţi de vandalizarea sediului a fost remisă în instanţa de judecată.

Serviciul de presă al PLDM

Comunicat de presă privind intenţia lui Traian Vasilcău de a părăsi rîndurile PLDM Elita intelectualităţii moldoveneşti a constituit Organizaţia Extrateritorială a PLDM “Pentru Independenţă şi Integrare Europeană”