Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi propune ca obiectiv să dea ţării un preşedinte

|versiune pentru tipar||
PLDM / 3 august 2010
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova va avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale. Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că “Republica Moldova are acum nevoie de un preşedinte puternic, pragmatic, hotărît, un lider care nu poate apărea decît dintr-o competiţie politică reală şi corectă, care să aibă legitimitatea şi forţa pe care i le poate da doar poporul”.

În cel mai scurt timp, Congresul partidului va decide asupra candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Ca şi celelalte componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană, PLDM “are dreptul să-şi propună ca obiectiv să dea Preşedintele Republicii Moldova”, a menţionat Vlad Filat.

Liderul PLDM a specificat că unitatea AIE nu poate fi afectată de faptul că fiecare componentă va participa la alegerile prezidenţiale cu un candidat propriu. “Dimpotrivă, sunt sigur că după alegerile din toamnă, AIE va fi mult mai puternică şi va avea în Parlament o majoritate care îi va permite să-şi continue, cu şi mai multă eficienţă, proiectele începute în actualul mandat”, a specificat Vlad Filat.

În context, Preşedintele PLDM a ţinut să transmită un mesaj celor care spun că este potrivit pentru funcţia de premier şi nu ar fi oportun să candideze la preşedinţie. “Nu funcţia pe care o ocup mă face eficient, ci obiectivele pe care mi le fixez, energia pe care o implic în ceea ce fac şi, nu în ultmul rînd, ambiţia şi dorinţa de a reuşi”, a precizat Vlad Filat.

Potrivit liderului PLDM, sursa necontenită de energie sunt oamenii care aşteaptă condiţii pentru o viaţă mai bună, cu locuri de muncă bine plătite şi mîndrie naţională renăscută. “Ei sunt cei care îmi spun că Republica Moldova are nevoie de un preşedinte puternic, implicat, de un preşedinte cu o viziune clară în ceea ce priveşte viitorul ţării, un preşedinte acceptat şi apreciat de comunitatea internaţionă”, a declarat Vlad Filat

Serviciul de presă al PLDM

Elita medicală a aderat la PLDM Preşedintele PLDM a adresat cetăţenilor Republicii Moldova apelul de a participa la referendum