Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Preşedintele PLDM a adresat cetăţenilor Republicii Moldova apelul de a participa la referendum

|versiune pentru tipar||
PLDM / 3 august 2010
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a adresat un apel către cetăţenii Republicii Moldova de a participa într-un număr cît mai mare la referendumul constituţional din 5 septembrie, care va oferi posibilitatea ca viitorul preşedinte al ţării să fie ales prin vot direct de către popor şi nu în urma unor negocieri politice în Parlament.

“Pentru mine, această acţiune este foarte importantă, pentru că reprezintă îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o cetăţenilor: de a le reda dreptul să-şi aleagă preşedintele”, a menţionat liderul PLDM.

Vlad Filat a amintit că, încă în februarie 2008, PLDM a lansat o amplă campanie de colectare a semnăturilor pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova privind modul de alegere a şefului statului. În pofida presiunilor autorităţilor comuniste, PLDM a reuşit să colecteze peste 220 de mii de semnături necesare pentru iniţierea referendumului, dar guvernarea de atunci a împiedicat finalizarea acestui demers.

Preşedintele PLDM a opinat că a promis cetăţenilor să nu abandoneze acest proiect. “Acum suntem în situaţia în care, împreună cu partenerii din Alianţa pentru Integrare Europeană, am iniţiat referendumul pentru modificarea Constituţiei, pentru ca cetăţenii să poată decide ca viitorul preşedinte să fie ales de către ei”, a subliniat Filat.

Liderul liberal democrat a constatat că este un moment foarte important pentru Republica Moldova, care demonstrează că democraţia a ajuns la o fază de maturitate, în care cetăţenii îşi iau destinul în propriile mâini. “Sunt mîndru că, alături de colegii din PLDM, am iniţiat acest proiect şi îmi doresc ca el să fie realizat”, a specificat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a amintit că unul din mesajele formaţiunii în campania electorală 2009 a fost “Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti la guvernare”.

“Împreună am reuşit să realizăm acest obiectiv. Prin votul din 5 septembrie, vom demonstra din nou celor care încearcă să se opună voinţei poporului că Republica Moldova este acum o ţară democratică, cu cetăţeni liberi”, a declarat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a adresat cetăţenilor Republicii Moldova îndemnul de a participa la referendum. “Este necesară prezenţa fiecăruia. Cu cît mai mulţi vom fi, cu atît mai legitimă va fi hotărîrea ce se va lua. Prin votul dumneavoastră puteţi pune punct unei perioade în care altcineva a hotărît cine să vă fie preşedinte”, a menţionat Vlad Filat, subliniind că “a venit timpul să punem punct instabilităţii politice”.

Serviciul de presă al PLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi propune ca obiectiv să dea ţării un preşedinte Vlad Filat: “Noi nu vom sacrifica viitorul Republicii Moldova de dragul campaniei electorale”