Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Liberal Democrat din Moldova a depus la Biroul Permanent al Parlamentului un proiect de lege pentru modificarea Codului Electoral din 21 noiembrie 1997. Proiectul prevede diminuarea termenului minim de stabilire a datei alegerilor şi, respectiv, de desfăşurare a campaniei electorale de la 60 la 30 de zile.
În nota informativă ce însoţeşte acest proiect, se spune că “durata excesivă a campaniei electorale /…/ are ca efect crearea unui declin a activităţii organului legislativ /…/, sporeşte neîncrederea alegătorilor”, dar şi conduce la stagnarea unor importante reforme începute sau care urmează a fi demarate în interesul cetăţenilor. Este vorba despre îndeplinirea condiţiilor privind eliminarea de către Uniunea Europeană a vizelor pentru cetăţenii moldoveni (în septembrie este aşteptată la Chişinău o nouă misiune de evaluare a UE); demararea negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană; aprobarea bugetului pentru anul 2011 şi alte acţiuni prioritare prevăzute în programul de activitate a Guvernului.
PLDM consideră că modificările stipulate în proiectul de lege nu vor afecta posibilitatea de realizare a agitaţiei electorale, dat fiind numărul suficient de mijloace de informare în masă. Concurenţii electorali vor beneficia, în condiţii egale şi echitabile, de suficient timpi de antenă la instituţiile publice şi private ale audiovizualului şi de spaţii speciale în paginile ziarelor şi revistelor.
Un alt argument, nu mai puţin important, pentru micşorarea termenului campaniei electorale este şi reducerea cu o treime a cheltuielilor destinate acestui scop.
În proiectul de lege menţionat sunt aduse şi exemple din legislaţia electorală a mai multor state. Astfel, în Bulgaria, Lituania, Italia şi Croaţia campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor, iar în Azerbaidjan şi Federaţia Rusă — cu 28 de zile.
Potrivit prim-vicepreşedintelui PLDM, deputatul Mihai Godea, care a semnat proiectul de lege, modificarea Codului Electoral în sensul îmbunătăţirii acestuia nu contravine recomandărilor Comisiei de la Veneţia.
Serviciul de presa al PLDM