Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
“În Europa fără vize”, cu acest generic s-a desfăşurat, la 26 octombrie, acţiunea Tineretului Liberal Democrat din Moldova, care a culminat în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu un foc de artificii.
Caravana “În Europa fără vize” a făcut turul municipiului Chișinău şi a avut drept scop sensibilizarea opiniei publice asupra unui eveniment extrem de important: graţie eforturilor Guvernului Filat, Republica Moldova a obţinut o perspectivă clară în domeniul liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană.
50 de maşini cu simbolica PLDM şi cu drapelele Uniunii Europene au traversat cele 5 sectoare ale municipiului Chişinău şi s-au oprit în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Tinerii liberal democraţi au format un cerc cu cele 27 de drapele ale ţărilor membre ale UE. În centrul acestui cerc a fost plasat tricolorul, semn că Republica Moldova a făcut primii paşi reali în procesul de integrare europeană.
Tinerii au fost salutaţi de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, premierul Vlad Filat, care a menţionat că ţara noastră a primit un mesaj foarte clar din partea UE în ceea ce priveşte eliminarea vizelor. “Consiliul UE a cerut Comisiei Europene un plan concret de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize, ceea ce înseamnă că Republica Moldova intră în linie dreaptă şi că depinde doar de noi să avem un parcurs cât mai scurt în îndeplinirea acestui obiectiv”.
Vlad Filat a mai declarat că gestul Uniunii Europene este un semn de încredere acordat Republicii Moldova, dar şi un semnal cert că “porţile Uniunii Europene se vor deschide pentru cetăţenii noştri, dacă vom continua ceea ce am început împreună în acest an”.
“Libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni în UE a reprezentat şi reprezintă un obiectiv foarte important pentru mine şi PLDM, de aceea este firesc ca azi să marcăm în acest mod un nou pas pe care Republica Moldova l-a făcut spre libertatea de a circula în Europa”, a mai spus Vlad Filat.
Eliminarea regimului de vize până în anul 2012 este unul din angajamentele asumate de PLDM în momentul preluării guvernării.
Sursa: www.pldm.md