Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În perioada 4–8 mai curent, la Budapesta, Ungaria, s-a desfăşurat cursul “Managementul organizaţiilor politice”, organizat de către Institutul Robert Schuman în colaborare strânsă cu Academia Politică a Partidului Popular Austriac.
La acest training au participat reprezentanţii partidelor membre sau cu statut de observatori ai Partidului Popular European. Partidul Liberal Democrat din Moldova a fost reprezentat de către Ion Borodac, membru al Organizaţiei Teritoriale Bălţi.
În cadrul instruirii au fost abordate şi discutate aspecte ce ţin de colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor, valorile, structura şi asociaţiile Partidului Popular European, rolul şi organizarea platformelor politice. Totodată, au fost prezentate exemple ale structurilor interne de partid ale Uniunii Creştin Democrate din Germania, grupurile ţintă şi importanţa lor prin exemplul Alianţei Creştin Democrate din Ţările de Jos şi dezvoltarea platformelor în cadrul Organizaţiei Studenţilor Democraţi din Europa. Importanţa acestor instruiri este determinată de necesitatea partidelor politice de a redimensiona activitatea pe centrarea nu doar către alegător, dar şi pe dimensiunea calităţii de membru.
În calitate de vorbitori au fost prezenţi Christian Passin, manager pentru Europa de Sud-Est în cadrul Academiei Politice a Partidului Popular Austriac, Danko Nicolici, trainer regional, NDI (Serbia), Ulrich Kleppmann, Director al oficiului din Budapesta al Fundaţiei Hans Seidel, Uniunea Creştin Democrată din Germania şi alţi reprezentanţi din mediul politic şi academic al Partidului Popular European.
Partidul Liberal Democrat din Moldova este membru cu statut de observator al familiei popularilor europeni. Acest statut a fost obţinut în februarie 2011 ca răspuns la demersurile PLDM de a fi parte al unei familii de partide europene puternice.
Sursa: www.pldm.md