Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a apreciat suportul substanţial acordat de PPE în procesul de apropiere a R. Moldova de UE

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 mai 2011 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, şi vicepreşedintele Partidului Popular European, Gunnar Hockmark, au susţinut o conferinţă de presă comună, după întrevederea oficială ca a avut loc la sediul PLDM.

Vlad Filat a apreciat contribuţia substanţială a PPE în procesul de apropiere a ţării noastre de UE, în special fiind vorba despre Acordul de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv (DCFTA), regimul liberalizat de vize, aderarea la spaţiul aviatic comun, care sunt parte a viitorului Acord de Asociere. În context, Vlad Filat a remarcat unitatea de opinii vizavi de necesitatea consolidării clauzei ce ţine de perspectiva europeană a ţării noastre. “Reformele care urmează să le implementăm vor fi de o intensitate şi complexitate mai mare şi avem nevoie de mobilizare internă, de o democratizare continuă, dar şi de implicarea directă a partenerilor noştri europeni din cadrul PPE”, a menţionat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a mai specificat că, graţie partenerilor din PPE, problema diferendului transnistrean a devenit un subiect important de discuţie cu Federaţia Rusă, ceea ce oferă încredere că va fi identificată o soluţie viabilă şi definitivă care va contribui la reîntregirea ţării noastre.

Vlad Filat a precizat că, în cadrul întrevederii cu delegaţia PPE din care a făcut parte şi Monica Macovei, preşedinte al Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE — Republica Moldova, au fost discutate acţiunile concrete ce vor fi întreprinse în ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic, pentru ca perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova să fie una certă, în baza unei diferenţieri clare, după principiul “more for more”.

Preşedintele PLDM a ţinut să transmită un mesaj de mulţumire Preşedintelui PPE, Wilfried Martens, pentru susţinerea plenară în scrutinul parlamentar din noiembrie 2010. Suportul popularilor europeni onorează, dar şi obligă PLDM să asigure o continuitate politică şi la nivel local, în urma scrutinului din 5 iunie, a spus Vlad Filat. De asemenea, Preşedintele PLDM a adresat felicitări cu ocazia aniversării a 35 de ani de la fondarea PPE şi a 20 de ani de când în fruntea celei mai mari familii politice europene se află Wilfried Martens.

La rândul său, vicepreşedintele Partidului Popular European, Gunnar Hockmark, a salutat progresul înregistrat de ţara noastră şi reformele implementate până în prezent. “În perspectiva integrării europene, Guvernul are o agendă de reforme, pe care suntem siguri că le va realiza cu succes în viitorul apropiat. Este clar că Moldova trebuie să urmeze o foaie de parcurs, dar fiţi siguri că Partidul Popular European va sprijini ţara dumneavoastră pentru a îndeplini această agendă”, a spus vicepreşedintele PPE.

Partidul Liberal Democrat din Moldova a devenit membru cu statut de observator al Partidului Popular European la 10 februarie 2011.

Sursa: www.pldm.md

Liliana Palihovici: Orice istorie de succes are la bază munca în echipă Liliana Palihovici a participat la ediţia a XVIII a concursului “Moştenire”