Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM solicită convocarea unei sesiuni speciale a Legislativului

|versiune pentru tipar||
PLDM / 6 septembrie 2011 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova a solicitat Biroului Permanent iniţierea audierilor parlamentare în cadrul unei sesiuni speciale a Legislativului. Solicitarea vine în contextul tentativelor de preluare frauduloasă a pachetelor de acţiuni ale unor instituţii financiar-bancare din Republica Moldova.

Preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat în cadrul unui briefing că, în cadrul sesiunii speciale, urmează a fi audiat raportul Guvernului privind situaţia creată, măsurile întreprinse, dar şi rapoartele instituţiilor subordonate Parlamentului, direct vizate conform competenţelor ce le revin: Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Banca Naţională, SIS şi Procuratura Generală.

“Vom insista ca sesiunea specială să aibă ca finalitate adoptarea unor hotărâri care să dea o apreciere tranşantă a situaţiei şi să sancţioneze persoanele vinovate. Suplimentar, vom insista asupra unei ample analize a situaţiei din sistemul judecătoresc, or chiar şi ordonanţele întârziate ale CNPF — de deblocare a anumitor tranzacţii — au fost anulate de instanţele judecătoreşti”, a declarat preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM.

Valeriu Streleţ a anunţat că fracţiunea PLDM a iniţiat şi elaborarea unui pachet legislativ “anti-raider”, care să prevină repetarea unor asemenea situaţii.

Sursa: www.pldm.md

PLDM a participat la Conferinţa Internaţională “Răspunsurile Conservatorilor la provocările secolului XXI” La Călăraşi a fost constituită ATAL a PLDM