Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Liliana Palihovici a participat la inaugurarea unui teren de joacă pentru copiii din satul Glinjeni

|versiune pentru tipar||
PLDM / 12 septembrie 2011
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La data de 7 septembrie, vicepreşedintele Parlamentului, preşedintele Organizaţiei de Femei a PLDM, Liliana Palihovici, a participat la inaugurarea unui teren de joacă în localitatea Glinjeni, raionul Făleşti.

La iniţiativa Lilianei Palihovici a fost lansat şi creat Parteneriatul pentru copii, susţinut şi de Orange Moldova, Fundaţia Est-Europeană, UNICEF, UNFPA şi alte instituţii.

Parteneriatul pentru copii are misiunea de a contribui la dezvoltarea regională şi a oferi oportunităţi de dezvoltare pentru copii. Fiind nu doar o acţiune singulară, ci una pe termen lung, programul are drept scop promovarea responsabilităţii sociale a sectorului privat şi mobilizarea comunitară în favoarea tuturor copiilor.

Totodată, în cadrul Parteneriatului pentru copii, sute de copii din Moldova beneficiază de terenuri de joacă performante, donaâii de cărţi, echipamente sportive, etc.

În cuvântul de salut, Liliana Palihovici a dorit multă sănătate copiilor, profesorilor şi tuturor celor prezenţi la eveniment. Parlamentara a menţionat importanţa parteneriatelor care se stabilesc dintre societatea civilă şi organizaţii internaţionale prezente în ţara noastră.

“Investiţia în copii este cea mai importantă pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Doar prin parteneriate putem sa susţinem serviciile pentru copiii cu dizabilităţi şi cei care provin din familii social-vulnerabile.

Iniţiativa Parteneriatului pentru copii a fost lansată pe 1 iunie 2010 si, cu suportul partenerilor, am reusit să realizăm mai multe proiecte locale”, a declarat Liliana Palihovici.

La rîndul său, Mickael Faure, director Marketing si Comunicare “Orange Moldova” a declarat că: “prin asemenea proiecte, noi contribuim la dezvoltarea regională a ţării şi ne reconfirmăm statutul de companie social-responsabilă”.

Primul proiect în cadrul acestui parteneriat a fost dotarea bibliotecii publice din s. Ţiganca, raionul Cantemir, cu un lot de cărţi noi şi o sală de lectură cu mobilier şi echipament modern.

Sursa: www.pldm.md

Liliana Palihovici a efectuat o vizită de lucru în raionul Făleşti Un nou teren de joacă a fost deschis în cadrul Parteneriatului pentru copii