Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia fracţiunii parlamentare a PLDM privind situaţia socială-politică, alegerea preşedintelui ţării şi priorităţile guvernării AIE

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 noiembrie 2011 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova constată că, urmare a tentativei nereuşite de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, au devenit frecvente cazurile în care anumiţi lideri politici îşi permit să vorbească din numele partidului nostru, prezentând cum le convine lor poziţia noastră, chipurile, în probleme de maximă importanţă, cum ar fi: stabilirea datei alegerii şefului statului, posibilii candidaţi la această funcţie, atitudinea faţă de alegerile parlamentare anticipate etc.

În acest context, PLDM vine cu următoarele precizări:

1) Alegerea Preşedintelui Republicii Moldova, ca o condiţie de bază pentru asigurarea stabilităţii în ţara noastră, este o prioritate pentru PLDM. Ne reiterăm poziţia principială, conform căreia forţele politice parlamentare trebuie să continue dialogul pentru a asigura reuşita acestui proces. Avem o mare responsabilitate în faţa cetăţenilor, care ne determină să fim la nivelul aşteptărilor oamenilor, să nu abordăm în grabă procese politice importante, să nu admitem superficialitatea în politică. Oamenii aşteaptă de la noi să alegem preşedintele, nu să continuăm să le oferim candidaţi, despre care se ştie din timp că nu vor fi votaţi. Considerăm că polemicile pe marginea candidaturii unei sau altei persoane sunt inutile, atâta vreme cât niciuna dintre acestea nu ne oferă certitudinea că va obţine 61 de voturi.

2) Considerăm că procesul de alegere a preşedintelui trebuie să fie corelat cu asigurarea calităţii, consecvenţei şi continuităţii actului guvernării. Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a asumat, prin Programul de guvernare, angajamente concrete în faţa cetăţenilor şi acestea trebuiesc onorate. Procesul de alegere a şefului statului nu trebuie să afecteze soluţionarea problemelor social-economice cu care se confruntă ţara.

3) Suntem îngrijoraţi de faptul că polemica în jurul alegerilor prezidenţiale a plasat pe un plan secund agenda social-economică. Astăzi, actorii politici, care se dau în spectacol pe la posturi de televiziune, au uitat totalmente de cetăţeni şi de ţară, nu mai vorbesc despre necesitatea adoptării politicii bugetar-fiscale, a Bugetului de stat, a Bugetului asigurărilor sociale de stat, a Bugetului fondurilor de asigurări medicale obligatorii, a tuturor legilor care reies din angajamentele noastre privind liberalizarea regimului de vize cu UE şi privind negocierile pe marginea creării Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător cu UE. Astăzi pe agenda parlamentară sunt circa 40 de proiecte solicitate de Guvern pentru adoptare în regim prioritar. O eventuală tărăgănare a examinării şi adoptării lor pune sub semnul îndoielii atât suportul politic pentru echipa guvernamentală, cât şi perspectiva stabilităţii social-economice pe termen scurt şi mediu. Doar câteva exemple:

Pornind de la cele expuse mai sus, Partidul Liberal Democrat din Moldova declară că propunerile privind organizarea alegerilor prezidenţiale la jumătatea lunii decembrie pot periclita procesul de adoptare a actelor legislative atât de necesare pentru asigurarea suportului Guvernului şi bunăstării cetăţenilor. Pentru ca ţara să intre în noul an cu un buget, pentru ca oamenii să poată primi pensiile şi salariile la timp, pentru ca să continue reconstrucţia şi reparaţia drumurilor şi altor obiecte de infrastructură, pentru ca şcolile, grădiniţele, spitalele să poată funcţiona normal — trebuie să acordăm prioritate actului legislativ.

Toate comparaţiile cu anul precedent, când nu s-a reuşit adoptarea în termen a Bugetului de stat pentru anul 2011, nu sunt valabile. Acum situaţia este total diferită. Atunci, ştiam din timp că vom avea alegeri parlamentare anticipate şi nu vom reuşi adoptarea bugetului, atunci aveam înţelegeri prealabile cu partenerii de dezvoltare, atunci am avut răgazul de a ne pregăti temeinic pentru perioada în care urma să nu avem buget. Acum, ţara nu este pregătită să intre în noul an fără cele trei bugete de bază. În plus, nu ne putem permite luxul să tergiversăm două procese de maximă importanţă pentru Moldova — liberalizarea regimului de vize şi crearea Zonei de comerţ liber cu UE. Din acest punct de vedere, perioada de până la finele anului curent este una decisivă.

Dată fiind această situaţie, PLDM propune ca, în perioada imediat următoare, să lucrăm intens asupra agendei legislative, să acordăm prioritate soluţionării problemelor stringente ale ţării. Abia după ce vor fi votate bugetele şi ne vom asigura că cetăţenii nu vor avea de suferit în urma neînţelegerilor dintre partidele politice pe tema alegerii preşedintelui, vom putea reveni la acest subiect cu mai multă seriozitate şi responsabilitate. De clasa politică depinde cât de repede ne vom mobiliza pentru a vota aceste legi esenţiale pentru stabilitatea social-economică a ţării şi, implicit, cât de repede vom putea reveni la stabilirea datei alegerii şefului statului.

Să nu uităm că nu avem nicio certitudine că cel pe care AIE îl va înainta acum drept candidat la funcţia de preşedinte va obţine voturile necesare pentru a fi ales. În aceste condiţii, riscăm să facem încă un mare pas spre alegerile anticipate, primul fiind făcut atunci când, la insistenţa unor colegi de AIE, s-a declanşat procedura de alegere a preşedintelui, deşi nu aveam siguranţa că vom obţine cele 61 de voturi. Această iniţiativă s-a dovedit a fi una iresponsabilă, ce a adus şi mai multă confuzie în societate şi a blocat activitatea Parlamentului pentru o perioadă de circa 3 săptămâni.

S-au făcut auzite în ultimul timp multe aluzii referitoare la teste. Capacitatea de concentrare pe agenda legislativă, pe agenda social-economică şi de integrare europeană va fi adevăratul test pentru AIE şi o reconfirmare a votului de încredere acordat Guvernului. Neadoptarea documentelor menţionate mai sus va distorsiona toate procesele sociale, economice şi de integrare, inclusiv acordarea indemnizaţiilor pentru perioada rece a anului, echivalând cu blocarea activităţii Guvernului.

PLDM îşi reconfirmă şi cu această ocazie ataşamentul faţă de înţelegerile anterioare cu partenerii de AIE şi disponibilitatea de a-şi onora angajamentele asumate. Totodată, facem apel către partenerii noştri politici, către toate forţele parlamentare să dea dovadă de responsabilitate, clarviziune şi maturitate politică şi să nu admită sub nicio formă declanşarea pripită a unor procese ce ar putea afecta grav interesele cetăţenilor.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat l-a vizitat pe consilierul PLDM de la Durleşti În Organizaţia de sector Centru mun. Chişinău s-a desfăşurat conferinţa teritorială