Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Vlad Filat a fost reales Preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Decizia a fost luată în unanimitate la Congresul V al PLDM, care s-a desfăşurat, duminică, 11 decembrie, în incinta Palatului Naţional din Chişinău. La congres au participat 2000 de delegaţi şi invitaţi din partea organizaţilor teritoriale ale partidului. De asemenea, la for au fost prezenţi parlamentari europeni, diplomaţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.
Raportul de activitate a PLDM a fost prezentat de Preşedintele partidului, Vlad Filat, care a făcut o trecere în revistă a celor mai importante realizări înregistrate de liberal democraţi pe parcursul a patru ani de zile.
“Am fost sinceri şi n-am speculat când am spus că dorim un stat de drept şi respect pentru drepturile omului, am vorbit sincer despre modul vicios prin care fosta guvernare pretindea că dirijează economia, am spus tranşant că vrem integrare europeană, n-am trişat niciodată cu valorile naţionale,” a spus Filat.
Referindu-se la planurile de viitor ale PLDM, Vlad Filat a declarat că partidul pledează în continuare pentru o guvernare democratică şi menţinerea Alianţei pentru Integrare Europeană. Liderul PLDM a menţionat că doar AIE va asigura cadrul necesar pentru continuarea reformelor şi dezvoltarea democratică ţării.
Referindu-se la alegerea şefului statului, Vlad Filat a declarat că PLDM va susţine candidatura AIE la funcţia de Preşedinte al R. Moldova, dar cu anumite condiţii. În primul rând, candidatul la preşedinţie va trebui să se angajeze că, pe perioada mandatului, partidul său nu va face alianţă cu PCRM şi nu va admite reconfigurarea guvernării. În al doilea rând, candidatul la preşedinţie şi partidul său îşi vor asuma pe deplin actul guvernării şi se vor abţine de la atacuri publice la adresa Guvernului. Şi nu în ultimul rând, AIE va demara acţiunea de depolitizare a instituţiilor de forţă şi a altor instituţii strategice ale statului, cum ar: SIS, PG, CCCEC.
“De aceste garanţii are nevoie nu PLDM, ci electoratul AIE”, a punctat Vlad Filat.
În încheierea forului liberal democrat, delegaţii au aprobat modificări la Programul şi Statutul formaţiunii, au votat noua componenţă a Consiliului Politic Naţional şi au adoptat Declaraţia politică a Congresului V al PLDM.
În documentul final se menţionează că PLDM consideră imperativă continuarea acţiunilor Guvernului pentru realizarea dezideratului de circulaţie liberă în spaţiul european, de creare a Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, de semnare a Acordului de Asociere RM-UE, de continuare a reformelor în economie, justiţie, în domeniul administraţiei publice locale şi centrale etc.
Lucrările Congresului V al PLDM au fost salutate de Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, cancelarul german, Angela Merkel, Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, parlamentara europeană, Monica Macovei.
Sursa: www.pldm.md