Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În perioada 22–29 ianuarie 2012, în mai multe localităţi din raionul Drochia, s-au desfăşurat seminare de instruire a primarilor şi consilierilor locali ai PLDM cu tematica: “Programul proiectelor Fondului Ecologic pentru 2012”.
În total la instruire au participat 70 de primari şi consilieri locali ai PLDM.
Seminarul a demarat pe 22 ianuarie curent, în sala de şedinţe a Consiliului raional Drochia. Moderatorul, deputatul Simion Pleşca, vicepreşedintele Comisiei parlamentare a mediului, i-a instruit pe primarii şi consilieri prezenţi asupra atribuţiilor autorităţilor locale în realizarea prevederilor legislaţiei de mediu, posibilităţilor de atragere a investiţiilor pentru construcţia obiectivelor de protecţie a mediului.
Instruirea aleşilor locali din Drochia a continuat pe data de 26 ianuarie, în satul Mândâc. Seminarul a fost moderat de formatorii locali, Silvia Jaman şi Veaceslav Babii, care i-au învăţat pe primarii şi consilierii prezenţi să identifice şi să structureze problemele localităţilor din care provin, pentru a putea beneficia de granturi şi de finanţare.
Ultimul seminar a avut loc pe data de 29 ianuarie. La instruire au participat 28 de aleşi locali ai PLDM din satele Nicoreni, Pelinia, Chetrosu, Moara de Piatra şi Gribova.
La sfârşitul instruirii, beneficiarii seminarului au declarat că acesta le va fi de un real folos în procesul de dezvoltare a localităţilor pe care le au în gestiune.
Sursa: www.pldm.md