Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În perioada 26 septembrie 2011 — 21 ianuarie 2012, tineri liberal democraţi au participat la cursurile “Young Leaders XVIII 2011–2012”, organizate de Institutul Robert Schuman, cu suportul Fundaţiei Eduardo Frei. Cursurile au fost destinate tinerilor din Europa de Est şi Sud-Est, care sunt implicaţi activ în cadrul partidelor de centru-dreapta.
Instruirea a constat din 3 serii de cursuri: “Bazele democraţiei”, “Tematici Internaţionale şi de Securitate” şi “Provocări în viaţa economică şi socială”. Programul a inclus cursuri, workshop-uri, traininguri de dezvoltare a abilităţilor. Cursurile au fost ţinute de politicieni, consilieri politici şi experţi în domeniul ştiinţelor politice, reprezentanţi ai fundaţiilor şi institutelor Partidului Popular European, traineri independenţi. Participanţii au avut parte de o vizită de studiu în cadrul Parlamentului Ungariei, unde au discutat cu oficiali maghiari despre procedura urmată de ţările care au aderat la Uniunea Europeană.
Fiecare curs a avut atât o componentă teoretică, cât şi una practică, în care tinerii au pus în valoare abilităţile şi informaţiile învăţate. Participanţii au avut posibilitatea de a face cercetări şi au elaborat lucrări pe teme importante din domeniul economiei, relaţilor internaţionale sau teme de actualitate socială.
La instruiri au participat tineri din Republica Moldova alături de cei din Albania, Bosnia şi Herţegovina, FYRO Macedonia, Georgia, UNMIK/Kosovo, Serbia şi Ucraina: tineri politicieni dedicaţi valorilor de centru-dreapta şi reprezentanţi ai partidelor care sunt membre sau colaborează cu Partidul Popular European.
Amintim că, în iulie 2011, Organizaţia de Tineret a PLDM a fost admisă în calitate de membru observator în Organizaţia de studenţi şi tineri a Partidului Popular European — Studenţii Democraţi Europeni (European Democrat Students).
Sursa: www.pldm.md