Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

“Dragobetele” sărbătorit în universităţi, la iniţiativa TLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 24 februarie 2012 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Tineretul Liberal Democrat din Moldova a organizat, pe 24 februarie, în incinta a şase universităţi din capitală, o amplă acţiune dedicată Zilei Dragobetelui. Prin această iniţiativă, tinerii liberal democraţi şi-au propus să promoveze “Dragobetele” ca şi sărbătoare naţională.

Vicepreşedintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova, Mihaela Spătaru, a spus că una din priorităţile TLDM este promovarea valorilor naţionale şi culturale în rândul tinerilor.

“Acţiunea dedicată Dragobetelui are loc concomitent în 6 universităţi din Chişinău, unde tinerii se căsătoresc pentru 24 de ore. La Universitatea de Medicină avem proiecţie de filme romantice. Şi la Ungheni şi Orhei au loc astfel de acţiuni”, a spus Mihaela Spătaru.

Startul acţiunii a fost dat la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Pe fundalul pieselor interpretate de Dan Bitman, băieţi şi fete au avut ocazia să-şi unească destinele pentru o zi.

Chiar dacă nu sunt un cuplu în realitate, studenţii Corina şi Ion au hotărât să facă o probă şi sa vadă cum e sa fii căsătorit, chiar dacă doar pentru 24 de ore. Ei sunt siguri că jumătăţile lor nu se vor supăra.

În acelaşi timp, doritorii de a scrie mesaje de dragoste au avut la dispoziţie un panou pentru acest lucru. Ei şi-au felicitat prietenii cu ocazia Zilei Dragobetelui şi au scris declaraţii de dragoste

Promovarea Zilei Dragobetelui este o iniţiativă a Tineretului Liberal Democrat din Moldova şi face parte din cadrul programului “Agenda Culturală 2012”.

Sursa: www.pldm.md

Deputaţii PLDM au cerut demisia lui Reşetnicov Liliana Palihovici a fost realeasă în funcţia de preşedintă a OF a PLDM